Condiţiile religiei

Acestea sînt: 1. Şehadeti kelime (adică mărturisirea sau graiurile mărturisirii) ; 2. Namaz (rugăciunile) ; 3. Urudj (postul); 4. Hadj (vizitarea Meccăi) ; 5. Zekkeat (să dai milostenie a cincizecea parte din avuţie). Pentru patru din acestea, adică pentru prima, a doua, a treia, a cincea, nu se acceptă nici o abatere şi e cu neputinţă să te lepezi de ele prin vreo scuză. A patra, adică vizitarea Meccăi, se impune numai sub condiţia ca cineva să aibă atîta avere încît jumătate din ea să ajungă pentru o cale aşa de lungă, pentru ca nu cumva să cerşească de la alţii, iar cealaltă jumătate să ajungă pentru hrana şi îndestularea soţiilor, ţiitoarelor şi copiilor, după demnitatea lor, pînă la întoarcerea lui, ca nu cumva, constrînse de nevoie, femeile să iasă în piaţă şi în uliţe, lucru pe care nu le este îngăduit să-l facă în lipsa bărbatului. Căci altminteri, dacă o femeie ar ieşi în piaţă fără vreo nevoie, bărbatul se poate despărţi legal de ea. Ei spun că aceste condiţii, care îl fac desăvîrşit pe muhammedan, n-au nici un merit la Dumnezeu, pentru că ele sînt împlinite faţă de Dumnezeu din datorie. Dacă cineva le va împlini pe toate, el reuşeşte ca Dumnezeu să-l ţină printre aleşii săi nu pentru că ar fi meritat acel lucru, ci pentru că a dat lui Dumnezeu şi Domnului său ceea ce era dator, adică credinţă, cinste, închinăciune şi altele.

Share on Twitter Share on Facebook