Cartea providenţei

Numele cărţii Levhi mahfuz înseamnă la propriu „tăbliţă” sau „catalog” (listă) , în care sînt scrise cu o însemnare de neşters norocirile şi nenorocirile omeneşti şi întîmplările lucrurilor care vor fi la vremea lor, pe care Dumnezeu după prevederea sa le-a rînduit mai înainte cu atîtea mii de ani (după cum am arătat mai sus), aşa încît altfel nu pot să fie. Dar nici muhammedanii nu sînt prea statornici în această părere, căci afirmă că acele prevestiri ale cărţii, scrise la întîmplare, pot fi nu numai şterse, ci şi scrise altfel. Iar pentru aceasta au plăsmuit basmul că în noaptea de Bairam, adică aceea ce premerge Paştelui lor, este un punct al vremii (sau moment; dar care ar fi punctul acelei nopţi nu se ştie), în care porţile cerului se deschid şi cartea Levhi mahfuz, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, se deschide de către îngerii slujitori, iar milostivirea lui Dumnezeu e aşa de plecată să audă rugăciunile oameni­lor credincioşi spre împlinirea voiei lor, încît chiar dacă cineva, după scrisele din cartea aceea, trebuie să fie osîndit, poate obţine neîndoios mîntuirea şi dezlegarea păcatelor, iar condeiul cel veşnic şterge cele dintîi şi înscrie altele noi în carte. De aceea, ei au obiceiul ca în acea noapte să facă priveghere pînă în zori cu rugăciuni şi cîntări (pe care le numesc teravi ; vezi despre ele în capitolul Despre namaz), ca să prindă momentul în care se deschide în ceruri cartea şi să ceară de la Dumnezeu mîntuirea sufletului. Şi cu toate că le este interzis să ceară în acel timp vreun bine lumesc sau fericire în viaţă, ei zic totuşi că, dacă cineva ar cere ceva de acest fel, n-ar fi trecut cu vederea de Dumnezeu, nici n-ar rămîne cu dorinţa nesatisfăcută, de aceea cred că fiecare, folosind aceste prilejuri şi clipe de noroc, poate să se prefacă din păcătos în drept şi să fie transcris din catalogul celor osîndiţi în catalogul celor ce se mîntuiesc.