Unitatea şi mintea sînt create mai întîi

Băsnuiesc muhammedanii că Dumnezeu a creat mai întîi unitatea, dar nu în asociere [cu ceva] (adică prin separare sau excludere sau în afara subiectului) şi că prin ea a arătat creaturilor sale existenţa, fiinţa, tăria, înţelepciunea şi celelalte atribute ale sale. In al doilea rînd a creat nur, adică strălucirea, sau un aer fin, prima materie (substanţă) a tuturor lucrurilor ce aveau să fie create (căci în teologia lor se consideră că în afară de Dumnezeu nu e nimic fără de trup sau imaterial ; deşi se afirmă ca suflete, îngerii, diavolii şi djinii sînt ervah, adică „duh” sau spirituali). Deci, din această strălucire (zice Muhammed) a făcut Dumnezeu mintea, pe care, făcînd-o, i-a zis: „Du-te !” şi s-a dus, „Vino !”, şi a venit, „Grăieşte !” şi a grăit, „Taci!” şi a tăcut. Şi privind Dumnezeu, şi văzînd supunerea minţii create, a zis : „Cu mărirea slavei melc jur că n-am creat şi n-am să creez nimic mai ales, mai bun şi mai frumos decît tine, căci prin tine mă voi arăta lumii, adică celorlalte făpturi, ca să creadă şi să mă cunoască, şi tu vei fi cauza pentru care voi aduce creaturile la existenţa lor”.

Mintea, auzind acestea de la Dumnezeu s-a umplut de mare bucurie şi de negrăită veselie şi mult s-a mîndrit de perfecţiunea sa. Dar Dumnezeu, oprind-o îndată, i-a zis: „Uită-te în jur şi vezi”, iar ea, uitîndu-se ici şi colo, a văzut un chip ca o lună luminoasă şi ca un soare strălucind. Şi a întrebat mintea acest chip : „Cine eşti ?” El a răspuns : „Eu sînt acela (după cum tîlcuiesc ei sufletul sau forma sufletului lui Muhammed) fără care nu poţi exista ; aşadar cu mine vei fi şi cu mine vei trăi”. Mintea a întrebat din nou : „Care îţi este numele?” Chipul a răspuns: „Eu sînttevfik (consimţămîntul), pentru că nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu de nu mă va cîştiga pe mine drept prieten şi căpetenie”. Povesteşte Ali fiul lui Abi-talib (unul din cei patru urmaşi ai lui Muhammed), că alcătuirea sau zidirea trupului acestei minţi ar fi următoarea : nur sau strălucirea acestei minţi este o taină ascunsă şi acoperită ; duhul sau cuvîntul ei este cunoaşterea ; sufletul ei este gîndul şi înţelegerea ; capul este cuprinsul ; ochii — ruşinarea ; limba e filozofia sau înţelepciunea ; urechile sau auzul sînt cele bune şi cin­stite ; inima — milostivirea şi mila ; pîntecele — su­ferinţa şi răbdarea. Mintea s-a închinat iarăşi lui Dum­nezeu, iar Dumnezeu s-a jurat încă o dată pe mărirea cinstei sale că n-a creat (nici nu va crea) o făptură asemenea ei.