Platon

Dar auzind despre Platon (la ei Iflatun) că duce o viaţă însingurată în Iconia, a vrut să-l aibă şi pe acela cu sine. Şi astfel si-a trimis solii la Iconia să-l roage pe Platon să binevoiască a-l vizita pe Alexandru şi să-l sfătuiască despre campania pornită, cum ar putea fi dusă la sfîrşit mai cu folos şi mai lesnicios. Iar cînd solii trimişi de Alexandru au pornit la tabăra sa şi au apucat drumul spre Iconia, îndată au văzut toate cîmpiile, drumurile şi munţii pline de felurite convoaie şi oştire nenumărată, întrebînd deci a cui să fie această oştire, au primit răspuns că e oştirea lui Platon. Astfel solii, trecînd prin convoaiele lui Platon, au venit la Iconia şi acolo, iscodind unde trăieşte Platon, le-au arătat lîngă oraş o peşteră în care Platon îşi ducea viaţa lui singuratică. Apropiindu-se solii de Platon i-au adus daruri foarte mari şi i-au înmînat scrisorile soliei lor, trimise de Alexandru. Iar el le-a răspuns: „Cunosc gîndul lui Alexandru pentru că urmînd lui Idris (adică lui Enoh) vrea să bea din apa vieţii ca să nu moară niciodată. Dar acest lucru nu-l va dobîndi nicicînd dacă nu va avea în oastea sa căpetenia cea mai de seamă numită Behramighiur (acesta era Sahib Kîran, un viteaz de un curaj neînfrînt, despre care vezi mai jos). Solii au întrebat iarăşi de unde şi cum poate sătura acele cete de oşteni atît de numeroase pe care le-au văzut în cale, cîte nici Alexandru nu are şi nici a avut cîndva vreun împărat cît de mare. Platon a răspuns că toată această oştire se află sub un singur punct al condeiului lui şi că se mulţumesc cu cuvîntul înţelepciunii. Apoi, ca din porunca lui Dumnezeu, a binevoit să meargă la Alexandru şi astfel, ducîndu-se cu solii aceia, a ajuns la el.

Alexandru, văzîndu-l venind, l-a întrebat pe Aristotel dacă Platon este un om drept şi cu adevărat filosof. Aristotel i-a spus : „Nu le ştie Platon pe toate ; eu am foarte mulţi discipoli care îl depăşesc în ştiinţe şi pe Platon” (de aici spun ei că provenea potrivnicia şi duşmănia dintre Platon şi Aristotel). Apropiindu-se de Alexandru, Platon i-a spus mai întîi să nu-l asculte pe discipolul său Aristotel, care s-a abătut de la filosofia lui, căci altfel nu-şi va putea îndeplini planul său. Cînd l-a întrebat Alexandru dacă nu cumva cunoaşte planul lui, pe care pînă acum nu l-a descoperit nici unui om, i-a răspuns : „Ştiu că doreşti să bei din apa vieţii ca să fii nemuritor. Dar cît timp Aristotel va conduce treburile tale şi nu vei chema pe luptătorul de neînvins Behramighiur, să ştii că zadarnică îţi va fi dorinţa”. Văzînd Alexandru ca Platon ştie şi cele ascunse ale inimii lui, i-a făgăduit să-l alunge pe Aristotel de la sine, iar pe el să-l asculte în orice lucru. Platon a zis : „Nu există om, filosof fiind, care să aibă duşmănie şi ură împotriva altuia, de aceea nici eu nu vreau să-l alungi pe Aristotel, ci vreau să-ţi arăt experimental folosul campaniei pornite şi să-ţi descopăr drumul spre apa vieţii, lucru pe care Aristotel nu-l poate îndeplini, deşi se laudă în mintea lui că poate face toate acestea”. Şi îndată, luînd condeiul, a scris o poruncă oştirilor sale aparente şi fantomatice, ca în cea mai mare grabă să se repeadă şi să vină în tabăra lui Alexandru şi să-i urmeze aceluia oriunde s-ar duce. Epistola a dat-o unei păsări ca s-o ducă îndată la căpetenia oştirii lui, iar altă epistolă a dat-o vîntului care a dus-o la Behramighiur ce se afla atunci în Egipt.