Atributele dumnezeieşti

Toate atributele lui Dumnezeu le grupează în numai şapte mai de seamă, iar din cele şapte atribute i se dau lui Dumnezeu o mie şi unul de nume. Căci la ei atributele lui Dumnezeu se numesc sifat, adică persoane, de aceea cînd ne aud pe noi creştinii zicînd că numai trei persoane dumnezeieşti sînt şi o singură dumnezeire sau un singur Dumnezeu, îndată ne arată că persoane dumnezeieşti nu sînt trei, ci şapte, socotind că prin aceasta dovedesc că atributele lui Dumnezeu, fiindu-i fireşti lui, nu pot fi cuprinse de un număr aşa de mic. Şi aşa, confundînd persoanele cu atributele, zic că sînt şapte, pe care le enumera astfel : 1. Cel viu sau cel veşnic ; 2. cel ce grăieşte, sau cel înţelept ;3. cel ce nu poate fi clintit ; 4. atotputernic ; 5. cunoscător ; 6. milostiv sau îndurat; 7. drept. De la aceste şapte atribute, după cum am spus, îi dau lui Dumnezeu o mie şi unul de nume ca proprii şi fireşti lui, al căror registru ne-avîndu-l lîngă noi, le adăugăm aici după cum ne-au venit în memorie.

Share on Twitter Share on Facebook