Descrierea iadului

Curanţii, furînd din Evanghelie cuvîntul „gheenă”, numeşte iadul Djeheni, despre care afirmă, prin analogie cu înălţimea celor şapte ceruri sau cercuri planetare, că are şapte adîncimi spre centrul pămîntului, .au şapte adăposturi sau lăcaşuri, fiind un adăpost departe de altul la o distanţă de 500 de ani, şi că fiecare adăpost îşi are porţile sale anume, de aceea i le atribuie lui (iadului) , iar în rai sînt opt (ceea ce vom vedea în capitolul Despre rai). Focul iadului celui dintîi spun că e de şaptezeci de mii de ori mai fierbinte decît locul nostru, iar al celui de al doilea tot cu atîtea grade ,'trepte) mai fierbinte decît al celui dintîi, şi aşa pe rînd pînă la al şaptelea, adică pînă la cel mai adînc. încă mai aiurează ei că între iad şi lumea întreagă e pusă un fel de cortină care, dacă ar fi lipsit, toată lumea ar fi ars într-o clipă şi s-ar fi revărsat topindu-se precum cositorul din pricina vîlvătăilor care ies din acest foc. Mai născocesc că în iadurile acelea există, în afară de foc şi viermi, fiare, dobitoace şi alte nenumărate şi felurite grozăvii, toate de foc, pregătite pentru chinuirea păcătoşilor. Chinurile iadului de gradul doi sînt de şaptezeci de mii de ori mai fioroase şi mai cumplite decît ale celui dintîi şi aşa mai departe, înmulţind numărul, spun ei, se înţelege despre toate, pînă la al şaptelea. Iar cea mai cumplită din toate muncile zic că este gustarea fructelor din pomul (numit Zakum) sădit în mijlocul iadului, despre a căror amărăciune afirmă că depăşeşte de un nesfîrşit număr de ori orice venin şi orice otravă. Şi descriu fructele pomului aceluia că sînt asemenea cu capetele diavoleşti, deşi furînd imaginea diavolilor de la zugravii noştri, o concep ca pe a balaurilor, şerpilor, vasiliscilor şi a altor fiare prea cumplite.