Rînduielile treptelor iadului

Ei socotesc că în primul iad se va chinui poporul îaraonit; în al doilea – închinătorii focului; în al treilea – închinătorii la idoli ; în al patrulea – iudeii ; în al cincilea –nasara (adică nazoreii sau creştinii); în al şaselea – muhammedanii apostaţi ; în al şaptelea – amestecătură, ale căror păcate sînt în sine de neiertat, dar pot fi iertate prin milostivirea lui Dumnezeu, în această rînduială a gradelor iadului se înţelege că iadul întîi e cel mai adînc. Iar dacă muncile iadului, înţelese în general, vor avea sfîrşit sau nu, nu există la ei o sentinţă fermă, nici teologii lor nu hotărăsc ceva precis şi tare despre pedepsele veşniceşi temporare rînduite creştinilor, iudeilor şi celorlalte popoare. Căci însuşi Curanul în hotărîrea lui se vede ca e îndoielnic şi nestatornic: uneori îi osîndeşte pe toţi nemusulmanii la chinurile cele veşnice, uneori parcă-i scuteşte pe toţi de ele.

Share on Twitter Share on Facebook