Pedepsele cele cu sfîrşit ale „Curanului”

în capitolul al cincilea zice de obşte despre toţi afară de cei ce nu mărturisesc nici un Dumnezeu : „Cel ce crede în Dumnezeu şi cere iertare păcatelor sale şi izbăvire de furia focului, cel ce se înfrînează, cel ce spune adevărul, cel ce stăruie în rugăciuni, cel ce dă milostenie martori fiindu-i Dumnezeu şi îngerii lui şi cei ce mărturisesc pe unul Dumnezeu nepătruns şi făcător înţelept al tuturor, împotriva aceluia nu va fi altă lege decît cea a oamenilor; pre ei înşişi şi toate faptele lor lăsîndu-le în seama Aceluia, se vor sătura de bucuriile-raiului”. Iar în capitolul 12 zice: „Toţi care au crezut în Dumnezeu şi au făcut binele aşteptînd ziua judecăţii (adică cei care au crezut că există învierea morţilor), de nimic să nu se teamă”. Şi în capitolul .51 zice: „Pe cei necredincioşi poate că pe toţi îi va tulbura Dumnezeu, poate că multora le va da iertare”. Iar in capitolul 55 Muhammed îndoindu-se despre sine, despre ai săi şi despre învăţătura sa, zice de-a dreptul : „Eu nu sînt cel dintîi vestitor, nici nu ştiu ce mi se cuvine mie să fac şi ce vouă, dar voi desluşi poruncile lui Dumnezeu”.

Share on Twitter Share on Facebook