Articolul al optulea Despre revenirea „Curanului” la cer

După aceasta, cartea sau învăţătura Curanului va dispare foarte mult din biblioteci şi din memoria omenească. Aceasta se va întîmpla aşa : într-o zi de vineri se va aduna poporul după obicei la temple ca să se roage şi acolo batîbul (adică diaconul, citeţul Curanului) va porunci muezinilor (cîntăreţilor) să se suie pe turnul ezan şi să cînte. Dar din porunca lui Dumnezeu, în clipa aceea Gabriel arhanghelul, adunînd toate Curanele, le va lua cu sine la cer. Iar diaconul mult se va osteni să rostească Elhemdulullah (adică „Slavă lui Dumnezeu”), începutul primului capitol din Curan, dar în zadar. Cînd va vedea poporul pe diacon zăbovind aşa de mult, va zice : „începe mai repede, pentru că trece vremea rugăciunii”. Hatîbul va răspunde: „Cu tot dragul aş începe, dar spuneţi-mi, vă rog, începutul primului capitol al Curanului, care este Fatihe” (adică „începutul”) şi nu se va găsi nimeni din tot poporul care să-i arate începutul, care să-şi aducă aminte măcar un cuvînt. Din această pricină, ridicîndu-se o mare tulburare şi răzvrătire, vor alerga la mihrab (altar), pe care se obişnuieşte să se aşeze cartea Curanului. Dar luînd cartea Curanului şi deschizînd-o, vor găsi în ea numai hîrtie albă. Cînd vor vedea aceasta, frică, plîns şi foarte mare jale vor veni asupra oamenilor. Căci Curanul, suindu-se într-un loc situat între cer şi pămînt, va striga către Dumnezeu cu glas omenesc. Iar Dumnezeu îi va spune : „O, cuvîntul şi graiul meu! De ce-ai făcut aceasta ?” Curanul va răspunde : „Pentru că, o, Dumnezeule şi Doamne, acum nu mai e nimeni care să mă citească. Şi chiar dacă mai sînt unii care citesc, n-a mai rămas nimeni care să împlinească poruncile inele. Pentru aceasta, precum am ieşit cîndva de la tine, mă întorc şi, aşezîndu-mă la tine, mă voi ascunde”. Cînd se vor întîmpla acestea, Dabetularz se va arăta a treia oară şi lui îi va urma fumul.