Articolul al şaptelea Despre închiderea porţilor căinţei

După înfricoşatul răsărit al soarelui de la apus, se va închide uşa pocăinţei. Cînd aceasta va fi închisă, Dumnezeu nu va mai primi pocăinţa de la nici un păcătos, afară poate de cea născută din credinţă. Şi a binevoit pseudoapostolul lui Dumnezeu să descopere că porţile pocăinţei se află la apus şi că de la un zăvor al lor pînă la altul este o distanţă egală cu o cale de patruzeci de ani; ele nu s-au închis de la facerea lumii niciodată, ci au fost deschise întotdeauna înaintea păcătoşilor. Iar cînd se vor închide, precum s-a zis, cei credincioşi şi cei necredincioşi îngrijindu-se de mîntuirea lor, vor începe să plângă şi să se tînguiască (dar în zadar), întrebat fiind Muhammed cît de degrabă, după răsăritul soarelui de la apus, va fi sfîrşitul lumii, a răspuns : „După cincizeci de ani ; căci aproape de sfîrşitul lumii se vor arăta doi oameni foarte bătrâni şi unul va întreba pe celălalt cînd s-a născut, Jar acela va răspunde că a ieşit în lume pe cînd a răsărit soarele de la apus. Dar zicând acestea, bărbatul va fi deja cărunt, de unde lesne se va putea cunoaşte că el are cincizeci de ani”. Şi a mai spus că Dabetularz după prima venire trebuie să se arate încă de două ori înainte de sfîrşitul lumii.