Scena IV

IORDACHE singur, apoi CATINDATUL

IORDACHE: Haha! i-am lucrat. Să vedem cum are să prinză politica; eu i-am băgat, el să-i scoață; eu i-am regulat, el să-i scape... Până una alta, să vedem de urâtul de dincolo. (merge la ușa din dreapta) Haide, vino!

CATINDATUL (foarte sfios intră): S-a dus?

IORDACHE: S-a dus...

CATINDATUL (tremurând): Dacă mă ducea la poliție?! Să afle nenea Iancu că m-a dus la poliție!

IORDACHE: Care nenea Iancu ?...

CATINDATUL: Nu ți-am spus? Nenea Iancu, bogasierul, din Ploiești... închipuiește-ți, domnule, să afle nenea Iancu că m-a dus la poliție!...

IORDACHE: Las-o asta; te mai doare obrazul?

CATINDATUL: De ce? de măsea? Aș! Am magnetizat-o!

IORDACHE: Nu de măsea, de vitrion...

CATINDATUL: Ce vitrion?

IORDACHE: Care ți l-a aruncat în ochi la bal.

CATINDATUL: Mi-a aruncat și cu vitrion? Cine mi-a aruncat cu vitrion?

IORDACHE: Dama, de. Uite, ești plin de pete...

CATINDATUL: Aș! aia a fost cerneală violentă, am cunoscut-o după miros; m-a stropit și-n gură; îi cunosc gustul: cerneală violentă... Știi, la noi la percepție, când pic cerneală pe concept, ... o dată cu limba! (scoate limba și arată cum linge hârtia) o șterg... Da' închipuiește-ți d-ta, domnule, să afle nenea Iancu că m-a dus la poliție!...

IORDACHE: Cine strică? d-ta. Ce cauți să te amesteci cu vagabonții, cu zamparagiii, cu pungașii... să spargi uși și să intri noaptea în prăvăliile oamenilor?

CATINDATUL: Zicea că să găsim pe Bibicul...

IORDACHE: Mofturi!

CATINDATUL: Bibicul, care mi-a luat în bal costumul meu și mi l-a dat pe ăsta de turc... (dezolat) Trebuie să-l găsesc, să-mi dea costumul meu; trebuie să mi-l dea... nu pot să plec fără costumul meu.

IORDACHE: Stăi, domnule, ce poftești d-ta? Costumul? Ți-l găsesc eu, ți-l dau eu mâine, poimâine, îți dau eu garanție, să m-apuci pe mine, na! ce mai vrei?

CATINDATUL (foarte dezolat): Îmi trebuie acuma... Cu costumul ăsta de turc nu mă pot duce să-mi iau hainele mele. Nenea Iancu m-a căutat la bal, o să mă caute, o să m-aștepte acasă... Cum să dau eu ochi cu nenea Iancu așa turc ?... Mă ia la Ploiești, îmi zdrobește cariera de la percepție.

IORDACHE: Aș! vorbă!

CATINDATUL: Și nu-mi poci lua înapoi hainele nemțești, nu mă poci duce mâine dimineață la canțilerie...

IORDACHE: Ei, o să lipsești o zi, ce lucru mare! tot zici că nu primești leafă...

CATINDATUL: Mă destituie, nu se poate să lipsesc.

IORDACHE: Ascultă-mă pe mine, măi omule; 'ai mai întâi să tragem clopoțelul la o spițărie; trebuie să-ți cureți obrazul; nu se poate să te duci în lume așa pârlit...

CATINDATUL: E rău de tot?

IORDACHE: Ești ciuruit; numai în albul ochilor n-ai...

CATINDATUL: Îi închisesem de frica lui nenea Iancu... are palmă grea...

IORDACHE: Vino degrabă cu mine; cunosc eu un spițer care scoate cerneala cum scoatem noi măselele, odată...

CATINDATUL: Aoleo!

IORDACHE: Vino degrabă, nu mai sta; poate te așteaptă nenea Iancu. (suflă în lampă și-l ia pe Catindatul să plece cu el. Întunerec)

CATINDATUL: 'Aide... (ieșind) Dar fă-ți idee, domnule, să afle nenea Iancu că m-a dus la poliție!... (ies, închizând bine ușa)