II
Cititorii noștri știu ce nenorocire literară mi s-a-ntâmplat din cauza ignoranței mele în materie de istorie literară: am primit de bună-credință de la amicul meu Teleor, ca a dumisale proprie, originală și inedită, o epigramă, pe care domnul Cuza o publicase de mult, și care se găsește în toate antologiile didactice. Dar asta n-a fost destul; se vede-n adevăr că o nenorocire nu vine niciodată singură; căci iată că tot amicul meu Teleor s-a supărat de asta. În două numere consecutive ale Secolului XX se leagă de mine:
EPIGRAMĂ
Lui I. L. Caragiale
Și după ce pe la Regie
Fuseși atâta timp mai mare,
Este păcat să-ți zică lumea,
Că n-ai și tu nițică sare.
*
P-acest Moft român ce-odată
Facea onoare astei nații,
A început, de la o vreme,
Să-l redacteze abonații.
Și a doua zi, alta și mai răutăcioasă:
Tot lui I. L. Caragiale
Ai fost funcționar cinstit
Tu, la Regie, cât îmi pare,
Căci văd că nu ai profitat
Nici de tutun și nici de sare.
Cu toată mâhnirea ce simt că amicul meu d. Teleor nu-mi găsește nici un pic de sare, tot am o mângâiere văzîndu-l cum recunoaște că am fost cinstit și n-am profitat de sare straină. Ca semn de recunoștință dar, mă simt dator a-i dedica
aceste:
EPIGRAME
Lui Teleor
Că n-am destulă sare-a mea
Te rog, amice, -a mă s-Cuzà;
Dar c-as fora-o altuia,
Nu cred să poți a m-A-Cuzà.
Aceluiași Teleor
Nu zic.... Poate că n-am haz,
Dar, te rog, admite-mi scuza,
Scumpe-amice: -n orice caz,
Eu sunt eu, și - nu sunt Cuza.
Caragiale
Moftul Român seria II, nr. 3 din 15 Aprilie 1901
