Share on Twitter Share on Facebook

SCENA V

PERUZEANU (singur; intră cu pălăria în cap prin fund din partea stângă a coridorului, se oprește puțin în fund, aruncă o privire în toată scena, apoi înaintează grav și meditând)

Crimele... sunt copiii teribili ai exasperării... Și dacă și gândul ar trebui pedepsit, cine dintre noi n-ar merita măcar o dată în viața lui pedeapsa capitală? (clătinând din cap.) Așa... acestea sunt urmările lipsei tale de prevedere, Alexandre Peruzene. Nu, zic rău. Tu nu mai ești Alexandru Peruzeanu, alegător onorabil din colegiul 1 de Vaslui, tu ești Alexandru Borgia, ilustrul otrăvitor de neagră memorie. În buzunarul jiletcii tale, astăzi nu mai porți ca în zilele cele bune niște inocente pastile de mentă, ci (scoate niște pachețele de spițerie din buzunarul jiletcii) filtruri adormitoare... Iată unde ai ajuns. Tu, care nu puteai suferi romanurile și melodramele oribile, tu vei avea onoarea să-ți citești numele trecut în faptele diverse ale gazetelor. Un autor popular te va imortaliza printr-o nuvelă originală în „Calendarul Progresului" pe anul viitor și chipul tău va trece în galeria criminalilor celebri alături cu „Frumoasa Giurgiuveancă" și cu Marchiza de Brinvilliers de Alex. Dumas-tatăl. (își scoate pălăria, o pune pe jardinieră și-și șterge sudoarea. O pauză.) ...Omul care mi-a vândut aceste prafuri, mai întâi mi-a refuzat cererea. Nu știam ce să-i zic ca să-l conving, când mi-adusei aminte de taxa stabilită odată pentru conștiința negustorilor de hapuri... Aur ? Na, 40 de galbeni, mizerabile, și dă-mi ceva să pot dormi. Atunci spițerul meu îmi zise tremurând: „Dumneata nu vrei să mă pierzi, monseniore! Ai insomnie, iată leacul; însă ia seama; cu un praf, adormi bine peste un ceas, și apoi te deștepți singur; cu două prafuri adormi și mai bine peste o jumătate de ceas, dar trebuiești deșteptat de altcineva cu fricțiuni și duș de apă rece; cu trei, adormi în zece minute (sinistru) dar nimini, cu nimic nu te mai poate deștepta..." Fii binecuvântat, omule, i-am zis... (cu hotărâre.) Da! Când fatalitatea ne împinge, cată să mergem înainte. Da! Trebuie să sfârșesc astăzi cu soacră-mea... O soacră... vitregă... tânără... idealistă... care face teorii... care scrie poezii sentimentale de pe lumea cealaltă, care detestează sexul bărbătesc... și care îmi face din luna de miere cea mai amară tortură... Neprevedere nebună!... Mi-aduc aminte încă convorbirea mea decisivă cu doamna Fifina Fințescu: „Domnule, iubești pe fata mea vitregă. — O adorez. — Ea te iubește, bine; ea este încă minoră, sub tutela mea. Eu, pentru fericirea ei, nu pot consimți la căsătoria aceasta decât cu condiția ca întâiele trei luni de zile în căsnicia d-tale să am eu, în locul d-tale, autoritatea absolută, dar absolută. Primești? — Primesc doamnă", răspunsei eu fericit, fără să știu, fără să bănuiesc ce monstruozitate se ascundea în intențiile doamnii Fifina... — „Pe onoarea d-tale de cavaler?... - Pe onoarea mea de cavaler." Astăzi au trecut unsprezece zile din luna mea de miere; (cu amărăciune) lună de miere! De cum s-a săvârșit ceremonia religioasă și până acuma nu am putut avea un singur moment în care să spun nevestii mele trei vorbe între patru ochi. Necontenit între mine și ea stă doamna Fifina: între cele două părți ale căsniciei Peruzeanu stă, ca o greșală de ortografie intenționată pentru un calambur, o trăsură de dezunire; între aceste două părți se interpune o a treia, ascendentă vitregă, spre a face imposibilă o a patra, descendentă legitimă... în zadar nevastă-mea se roagă, în zadar eu protestez, strig, mă revolt: monstrul meu nu voiește să se dea în lături: stă mereu în calea mea, înțepenit în excentricele sale teorii idealiste, sentimentale, sociale și matrimoniale, aducându-mi aminte pactul ce l-am făcut și jurământul meu de onoare. „Nu uita, domnule, pactul nostru. Am în căsnicia d-tale autoritate absolută, afară numai dacă nu ții la legămintele d-tale de cavaler... și chiar așa nu voi ceda decât brutalității..." (izbucnind.) A! nu vrei să cedez de bunăvoie... (scoțând pachetele din buzunarele jiletcii.) M-ai rugat să-ți cumpăr chinină, iată chinina pe care ți-o pregătesc! Nu vrei să-mi îngădui trei cuvinte între patru ochi cu nevastă-mea, bine ! (dramatic.) Tu n-ai să te dai în lături din calea mea, dar ai să cazi de-a curmezișul ei și eu voi trece peste tine: pleoapele tale de Argus se vor închide fără să vrei, și pentru a pedepsi cu o amară ironie răutatea ta, tu stând lângă noi, eu voi fi cu Iulia mea între patru ochi... Vine cineva.. Cumpăt (deschide o gazetă și șade la dreapta lângă jardinieră prefăcându-se că citește) și răbdare până când doamna Fifina își va isprăvi toaleta.