Share on Twitter Share on Facebook

SCENA VII

PERUZEANU, apoi VICTOR

PERUZEANU (privind după Liza): O fată așa de vioaie și de gingașe, să iubească pe un găgăuță, care poate că nici n-o iubește, nici nu o-nțelege... A! bun! fata ceea cu romanul ei mi-a mai gonit ideile negre... Și de ce aș avea idei negre, aș fi nebun! când am aci în buzunarul jiletcii mele leacul pentru a face să înceteze situația mea nesuferită de până acuma... „Ia seama", mi-a zis spițerul. Ei da! am să iau seama ș-atât. Totul o să se reducă la o farsă, pe care am să i-o joc doamnii Fifinii, de câte ori voi avea nevoie, până i-o plăcea, mai bine decât să doarmă, să meargă să se plimbe și să mă lase-n pace. (reia gazeta. Victor intră, merge la dulap și scoate broșura.) Aha! iacă animalul în cestiune. (cu gravitate.) Să se asculte și partea cealaltă. (uitându-se la ceasornic.) Până să termine doamnele studiul de dimineață și doamna Fifina să binevoiască a-mi permite să-mi văz nevasta, mai am câteva minute. (strigând.) Ei! Garçon!

VICTOR (citind pe broșură, rezemat de dulap) „...Și-apoi o indiferență din ce în ce mai mare..."

PERUZEANU:Garçon !

VICTOR:Voila! voila.

PERUZEANU: Vin-aici.

VICTOR (coboară cu broșura deschisă urmărind citirea frazii) „...din ce în ce mai mare pentru tot ce ne-nconjoară..." (închide broșura ș-o vâră în buzunar.): Ce comandă domnul ?

PERUZEANU (observându-l): Îmi pare că te cunosc eu pe tine.

VICTOR: Și eu pare că te-aș cunoaște, domnule.

PERUZEANU: De unde ?

VICTOR: A! (zâmbind cu întristare.) Domnule, mie mi-a slăbit foarte mult memoria. (căutând în gând.) A! ba da! de la Cameră, domnule; eu am intrat la Cameră, după căderea conservatorilor, cu naționalii și liberalii...

PERUZEANU (devenind serios, aparte): Un adversar politic retras în viața privată... Să-i facem onorurile cuvenite. (tare și politicos.) Și... în ce localitate vă alesese națiunea ?

VICTOR (atins): Aș, domnule, nu! știi că o dată cu politica conservatorilor, a căzut și bufetul lor. Am venit noi, eu și răposatul Butoiu. Eu eram ober-țal la bufet.

PERUZEANU: A! bine zici, acu mi-aduc aminte... Mă iartă. (râzând.)

VICTOR: Nu face nimica, domnule.

PERUZEANU: Ascultă... să lăsăm politica. Știu tot despre amorul vostru.

VICTOR (tremurând): A! domnule, știi?

PERUZEANU: Ea mi-a spus.

VICTOR (îngrozit): Ea?

PERUZEANU: Mă interesez de soarta voastră, și pentru asta trebuie să-i fii recunoscător numai ei, (Victor ascultă uimit) fiindcă această bună dispoziție n-ai să pretinzi că mi-ai făcut-o tu, turnându-mi supa în pălărie, liberal-naționalule !

VICTOR: Merci, domnule.

PERUZEANU: Ea te iubește.

VICTOR (amețit de bucurie): Domnule !

PERUZEANU: Deși nu ți-o arată pe față până acuma. Așa sunt femeile, găgăuță; dar mi-a spus mie, acuma aici.

VICTOR: Do... domnule. (șovăie.) Nu glumi cu nenorocirea unui biet june !

PERUZEANU: Tu ești zăpăcit până în starea asta de idioție, pentru că o iubești, nu e așa?

VICTOR (cu transport): Mai mult decât Edgar pe Fridolina, domnule, zău!

PERUZEANU: Care Edgar?

VICTOR: Nu știi? N-ai citit? Dumneata pesemne nu citești „Romanțierul Ilustrat"; eu sunt abonat... Iacă. (scoate broșura.) „Edgar și Fridolina sau victimele Inimii..." Zău! domnule, mai mult decât Edgar pe Fridolina.

PERUZEANU (aparte râzând): A! e rău de tot adversarul meu politic. (tare.) În scurt, tinere Edgar...

VICTOR: Pe mine mă cheamă Victor, domnule...

PERUZEANU: Lasă-mă să isprăvesc... în scurt, tinere Edgar, Fridolina dumitale...

VICTOR (înțelegând figura retorică): A!

PERUZEANU (îngânându-l):A!... ai înțeles?

VICTOR:Da, domnule !

PERUZEANU: Ei bravo! ești băiat deștept!

VICTOR (modest): Da, domnule!

PERUZEANU (râzând): Fridolina d-tale arde de dorința cununiei.

VICTOR: Cununie ?

PERUZEANU: Puțin vă mai lipsește ca să fiți fericiți, în curând veți și fi.

VICTOR(pierdut de fericire): A! domnule, domnule! Mi-e frică să nu-mi pierz mintea de fericire.

PERUZEANU: Dragul meu, tu n-ai ce pierde. Caută un moment în care să fii singur cu dânsa, explică-te și hotărâți-vă la un fel, pentru că isprăvind serviciile de spart, o să fii nevoit să-ți spargi capul, idiotule. Haide, acuma, du-te.

VICTOR (transportat): Mă duc, domnule. (trece pe dinaintea ușii din stânga, oftează vesel.)

PERUZEANU (uitându-se la ceas): A! să aduci trei dejunuri, sus, astăzi nu ne coborâm în birt.

VICTOR: Știu, domnule.

PERUZEANU: De unde știi fără să-ți fi spus?

VICTOR (vesel): Mi-a spus, domnule; ea mi-a spus. (sonerie în fund.) Voila, voilă, on y vole (iese) on y vole... în fund.