SCENA XIII

FIFINA, VICTOR

VICTOR (intră din dreapta și dă cu ochii de Fifina, care întoarsă cu spatele nu-l vede): Ea! (scoate degrab' broșura, și citește la pagina însemnată.) „După câteva momente... tăcere... cuvinte simple apoi." (merge la oglindă, în același timp își drege frizura, cravata și vesta, apoi, ca inspirat, apropiindu-se de dânsa și căutând a-și păstra deocamdată cumpătul.): Ce faci, Fridolino?

FIFINA (care a stat adâncită în gânduri, întorcând capul): Ce?

VICTOR (tot stăpânindu-se; joc de scenă de galanterie cu șervetul): Eu... sunt bine... merci! (Victor joc de scenă.)

FIFINA (neînțelegând): Ei, și? (aparte.) Ce are? a nebunit? (tare și ridicându-se.) Ai înnebunit ?

VICTOR (izbucnind): Da, am înnebunit! (aleargă să observe ușile, apoi vine să cadă în genunchi înaintea ei; cu putere.) Fridolino ! (Fifina se dă înapoi, jumătate speriată și jumătate supărată.) Fridolino! (cu emoție crescendo.) Fridolino! A... O... (scoate repede broșura și citește iute și accentuat.) Te iubesc, te ador, te idolatrez... sunt nebun! Tu mă iubești...

FIFINA: Ce?

VICTOR (lăsând cartea, dar ținând-o cu degetul la pagină): Ginerele tău mi-a spus-o, mi-a făgăduit să ne cunune.

FIFINA (indignată): Ce! o farsă?

VICTOR (redeschizând cartea și tot în genunchi, repede): Tu mă iubești, ești, trebuie să fii a mea, te voi disputa cerului și infernului...

FIFINA (severă și înaintând spre el amenințătoare): Nebunule, spune cine te-a îndemnat să faci asta?

VICTOR (dându-se înapoi în genunchi): Amorul, Fridolino!

Share on Twitter Share on Facebook