Sub fosforescența sumbră

A unui vechi candelabru,

Iată un schelet, o umbră,

Este bardul cel macabru.

Ceasul bate miez de noapte,

Și din negre galerii

Se arată-n triste șoapte

Ai macabrului copii,

Și s-aude ca de clopot

Un glas surd și subteran

Resunând funebru-n ropot:

Leg an d-an, leg an van d-an!

Iar la jalnicul lor cântec,

Glas adânc, lugubre lire,

Din nou naște ca din pântec

Și începe să se-nspire.

Harfa lui macabră-nstrună

Și toți morții se deșteaptă,

Iar băieții împreună

Stau uimiți, de-i vis ori faptă.

O sublimă-mprovizare

Cu accent suprauman:

„Unde-i vremea noastră oare?

Leg an d-an, leg an van d-an!

Am ajuns acum eu, bardul

Simbolist al omenirii,

Să mă uite bulevardul

În caverna părăsirii!

Cincinate! Cincinate!

Și tu, Mirceo! Dus ni-i vacul!

Unde flori au fost rimate

Răsărit-a azi spanacul!

Căci învins-aBalamucul –

Fiica Romei e nebună! –

Și Maimuța și Ciubucul

Și-au dat mâna împreună!

Dar veni-va timpul

Gropii mele să se-nchine:

Țara va deshide-Olimpul

Ca să intru eu cu mine!!”