De mult se vorbea,

Se tot auzea

Că are să fie

Mare bătălie

Și că-n București,

Au de gând să vie

Oștile rusești,

Căci de-aici se poate

Laolaltă toate

Lesne să pășească

În țara turcească.

Vreme a trecut,

Și nu s-a văzut

Un muscal măcar;

Toți îi așteptau

Însă în zadar:

Rușii nu soseau.

Trecu ce trecu

Și cam începu

A se arăta

Pe ici pe colea,

Câte-un ofițer

Singur și stingher —

Când se pomeni

Lumea într-o zi

(Mai alaltăieri)

Că sosesc aci

Mii de ofițeri:

Să calci unde vrei

Te-mpiedici de ei.

Tot muscali de soi

Gata de război,

Care toți firește

Vorbesc muscălește,

Și care au vestit

Cum că negreșit

Peste prea puțin

Toți muscalii vin.

Vestea zboară iute,

În zece minute

S-a dat sfoară-n țară,

Că va să sosească

La șosea afară

Oastea muscălească...

Și iată-n sfârșit

Că a și sosit!

La zi-ntâi de Mai

A pornit alai,

Gloată peste gloată

Merge lumea toată,

Claie pe grămadă,

Pe muscali să vadă.

Astăzi, știu că are

Tramvaiul cătare.

Dinjos de Teatru

Urcă și coboară,

De par-că-i la moară,

Câte trei și patru

Ba și cinci vagoane

Pline de cocoane,

Umflate, gătite

Și sulemenite.

Iar pe tramvai sus

Grămadă s-au pus

Sumă de monșeri

Amploiți, becheri,

Tot galant gătiți,

După cum îi știți.

Mahalale-ntregi

— Zdraveni și betegi —

Tineri și bătrâni,

Calfe și stăpâni

Cu-ai lor ucenici,

Cu toți mari și mici;

Slujnici, jupânese

Și negustorese;

Apoi mărginașii

Și meseriașii,

Târgoveți mulțime

Și mitocănime

— Toți din Capitală,

Dau cu socoteală —

Cu-ale lor femei

Încet după ei,

Au pornit cu toți

— Să-i numeri nu poți —

Cu prăsila lor:

Toți să vadă vor

Oștile rusești

Lângă București.

Sub cer călduros

Merg încet pe jos,

De zăduf și soare

Sunt plini de sudoare.

Cam pe la nămiez

Or s-ajungă, crez.

Toți din mahalale

Duc în mâini basmale

Cu fel de mâncări,

Și pe urma lor,

Urma tuturor,

Pe două cărări

Vine-un popă beat,

Frânt și asudat

De mult ce-a umblat

Și pe gât a dat...

Iar pe urma lui,

Un copil mucos

— Nu se știe-al cui —

Tare obosit

De-ai lui rătăcit,

Plânge obidos,

Și pe nas, pe bot,

E mânjit de tot.

Toți cu toții dară,

La șosea afară,

S-au dus să privească

Oastea muscălească.

Căței și purcei

Merseră și ei,

După cum scris este

La orice poveste.

Numa-ntr-o chilie,

Singură, pustie,

O babă rămase,

Care de ani șase

Ologită sta

În chilia sa.

Numai ea rămasă

Singură acasă

Și în mahala

Biata se văita

Și se tânguia:

— „Oameni buni! (striga)

Mi-aduceți și mie

Pomană să fie!

Măcar un cazac...

Nu de altceva

Ci numai de leac!”