Aspra

Nimic nu o-mblânzește, nimic nu o-ncovoaie,

Ani are peste sută și multe-a pătimit:

Tot neamu-i, soțul, fiii, de sabie-au pierit,

Dar n-a putut durerea s-o frângă, nici s-o-nmoaie.

Și fără preget luptă, împilă și jupoaie;

Ea taie-n carne vie și sufletu-i cernit

Cu toată răzbunarea e tot nemulțumit -

Așa cumplit o arde năprasnica văpaie

A urii. Iar când noaptea l-a candelii lumină

Bătrâna ce veghează, stingheră și haină,

Trecutul răscolește, din ochi îi dau scântei.

Nu plânge, dar veninul o-nnăbușe, greu geme,

Afară urlă vântul și peste capul ei

Pogoară stoluri negre de groaznice blesteme.

Share on Twitter Share on Facebook