Cu ușa zăvorâtă, în dosnica chilie

În care raza zilei se cerne tainic, lin,

Departe de-orice zgomot, ferit de ochi străin,

Bătrânul amintirea își deapănă și-o scrie.

An după an înșiră, domnie cu domnie,

Rănit de soartă însă, de părtinire plin,

El pana-nverșunată își moaie în venin,

Ca-n viitor izvodu-i mai mohorât să-nvie

Acel veac de restriște cu sângerânde zări.

Iar pe asupritorii batjocoritei țări,

Amarnic îi hulește în măiestrite rânduri

Și-i tremură-atunci mâna de patimă, dar când

Răsare printre umbre domnița cu chip blând,

Mișcat închide cartea și cade trist pe gânduri.