Verzi-tulburi ochii-i galeș revarsă pe sub gene

Ispita pătimașă și doru-nveninat.

E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,

În grelele-i veșminte pășind măreț și-alene.

Mișcările-i sunt line, molatece, viclene,

Și dulcele-i grai curge duios și răsfățat.

Dar, cine-i cată-n față se pierde săgetat

De negrul arc ce-mbină trufașele-i sprincene.

Muiată-n nestimate și-n horbote de fir,

În mâna-i - spelbă floare de ceară străvezie -

Ea poartă pe subțirea năframă nărămzie

Ca un potir de sânge un roșu trandafir -

Și, tot ca el, rănită în plină tinerețe,

Tânjește, se-nfioară și moare de tristețe.