Curțile vechi

De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline,

Zac curți pustii... Acolo tăcerea stăpânește

Și-n verde mantă mușchiul cuprinde și-nvelește

Surpata zidărie și frântele tulpine;

Și-mpodobind ceardacul cu grelele-i ciorchine,

Sălbătăcita viță pe stâlpi se-ncolăcește,

Cu iedera cea neagră ce-n streașini împletește

O lucie cunună uitatelor ruine.

Adânc ca de o vrajă par ele adormite,

Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite;

Nu tremură o frunză, nu mișcă fir de iarbă,

Și-n tăinuita culă, țintind priviri viclene,

Zâmbesc către domnițe boieri cu lungă barbă,

Purtând pe nalta cucă surguci cu mândre pene.

Share on Twitter Share on Facebook