Grădinile amăgirii te-așteaptă-acolo unde

Apusa tinerețe s-a ofilit de dor,

Și apa ce-ațipește, în luciu-i rânjitor,

Visările-ți oglindă și-ncheagă-ale ei unde.

Și când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde

Și mut, văzduhul veșted tresaltă-n lung fior,

Va răsări iar umbra cu chip înșelător

Cu ochi a căror taină tu n-ai știut pătrunde.

Dar, în zadar vei cere viclenei năluciri

Să-ți mai învie-o clipă a stinsei fericiri,

Că va pieri, zâmbindu-ți, cu degetul la gură,

Și singur iar vei plânge în searbedele zori,

Amara soartă care te-a prigonit cu ură,

Încununându-ți fruntea cu mohorâte flori.