Lidia N.

De jos, din pivniţă, priveam printr-un geam situat la nivelul solului afară, în curte. Dintr-o celulă a garajului, am văzut ieşind pentru a merge la anchetă o tânără drăguţă, în jur de 22 de ani, care părea a fi însărcinată. Impresionat de starea şi tristeţea fetei, m-am interesat cine este. Lidia N. era din Oradea sau Arad, fusese arestată în mai 1948 şi chinuită cumplit de Securitate, care voia să scoată de la dânsa anumite lucruri. Îi cerea continuu să spună "unde se află", "în ce punct al casei le-a ascuns", fiind vorba, probabil, de nişte documente.

După un timp, le-a spus că le are acasă, într-un loc de unde numai dânsa le-ar fi putut scoate la iveală. Îmbrăcaţi civil, doi securişti au însoţit-o spre domiciliul ei, ducând-o de braţ, ca şi cum i-ar fi fost foarte apropiaţi. I-a condus pe o stradă îngustă, până în apropierea unei curţi împrejmuite cu un gard de uluci şi cu poarta deschisă, unde se vedea o femeie care spăla rufe. Lidia a simulat că are nevoie să-şi sufle nasul, aşa încât cei doi au slobozit-o de braţe, înaintând doi paşi. În clipa următoare, ca o nălucă, s-a smuls de lângă ei, a intrat pe poartă, a închis-o cu cheia pe dinăuntru, a străbătut curtea în viteză şi a cerut ajutorul femeii, spunându-i că este urmărită de nişte bărbaţi. Femeia i-a dat un scaun de pe care a escaladat gardul înalt şi, ieşind pe altă stradă, a rupt-o la fugă pierzându-şi urma.

Cu teama de a nu fi prinsă, Lidia a mers mai mult noaptea tăind Ardealul până la Tulgheş, apoi trecătoarea Prisecani, Bradu, Bistricioara, Ceahlău, ca să poposească în cele din urmă la Mânăstirea Durău. La fel de precaută, a intrat pe sub boltă în curte, oprindu-se la prima clădire din dreapta, care era locuită de doi călugări. Vreme de mai bine de un an, fata a fost găzduită într-o cameră a acestei case, iar cei doi îi duceau mâncare. Unul dintre ei se ocupa şi cu pictura, fiind vizitat frecvent de un coleg de la Bele Arte, care locuia în Poiana Teiului. Ambii sunt cunoscuţi dar, dintr-o cumplită ruşine faţă de fărădelegile lor, nu le voi da numele. Ulterior, Lidia N. a fost arestată odată cu călugării în cauză – care au stat, pe rând, în celulă cu mine.

Într-una din zile, la anchetă, am fost martor la destăinuirile făcute de călugărul al cărui nume conspirativ ca informator al Securităţii a fost Luca Ion. Cele auzite atunci prin uşa întredeschisă m-au îngrozit şi, totodată, m-au dezgustat tocmai prin mârşăvia faptei comise.

— Bă, al cui este copilul din burta Lidiei?

— Apăi, nu ştiu, domnule ofiţer, că amândoi am umblat la ea. Doar doctorul, după ce va naşte, o să poată stabili!

Prin octombrie, Lidia a fost dusă la spital pentru a naşte, iar din clipa aceea nimeni nu a mai ştiut ceva despre dânsa.

Au trecut ani grei de temniţă şi surghiun. Întors la Piatra Neamţ, am aflat de la cineva care lucra periodic în casa acelui călugăr că, de mai multă vreme, acesta ţinea pe perete tabloul unui tânăr. Insistând mai mult cu privirile asupra acelei imagini, menajera călugărului – care, de altfel, locuia permanent în casa acestuia – s-a simţit obligată să-i explice:

— Este copilul părintelui din prima dragoste. De fapt, are cam aceeaşi vârstă cu tine. Ŕ-propos, tu când eţti născută?

— În februarie 1949.

— Ei, bine, şi el este născut tot în 1949, dar toamna.