Ovidiu Roman.

În aceeaşi vreme, am fost martor al suferinţelor îndurate de inginerul Ovidiu Roman, fiu de preot, care avea TBC în ultimul grad. Doctorul Ranca i-a adus o carte poştală pentru a-i scrie tatălui său să-i facă rost de Penicilină. Nu se ştie prin ce relaţii, dar părintele Roman a reuşit să obţină, din străinătate, 10 sau 15 flacoane, care au ajuns la feciorul său, în Aiud. După ce acestuia i s-a injectat circa două treimi din cantitatea primită, Ovidiu i-a spus doctorului să-i dea restul de Penicilină prietenului său, ing. Sandovici, TBC-ist şi el, internat într-o altă celulă a secţiei. Dr. Ranca a refuzat categoric, specificând că, în acest caz, amândoi vor muri în mod categoric. Lui Roman i s-a făcut în continuare Penicilină, reuşind să fie salvat, în schimb Sandovici a murit după 10 sau 12 zile.

În ziua de 23 ianuarie 1957, Filimon a intrat radios în salonul de bolnavi şi, parcă luând parte la bucuria pe care trebuia să o încerc în clipele următoare, mi-a spus:

— Fă-ţi bagajul că pleci în libertate!

Şi nu m-a "observat" nici când, pe coridor, am mai deschis câteva vizete ca să-mi salut pentru ultima oară camarazii care rămâneau în urmă.