Eliberarea.

Dacă întrevederea mea cu generalul Vasile Ionel a avut loc pe 13 iulie, doar 5 zile mai târziu, adică pe 18 iulie, Nicolae Ceauşescu a dat acel decret de graţiere pentru deţinuţii politici. Din cei 10 ani de osândă, mai rămăsesem în urma decretului respectiv cu o restanţă de 2 ani, 5 luni şi o săptămână.

La eliberarea mea forţată, pentru că practic refuzasem acest lucru, maiorul politic Lazăr, pentru a mă mai încolţi o dată, a adăugat la foaia mea de eliberare un raport adresat Securităţii din Piatra Neamţ, prin care mă califica drept un tip periculos, care a refuzat consecvent atât reeducarea, cât şi eliberarea din temniţă. A specificat şi afirmaţia mea potrivit căreia, în fond, ieşit dintr-o temniţă cu ziduri mai apropiate, voi intra într-una mai largă, dar tot cu ziduri şi cu securişti care stau de pază sus în prepeleac. A căutat să sublinieze că am executat în total 106 zile de izolare ca pedeapsă, în condiţii grele, rămânând până la urmă însă acelaşi înrăit duşman al poporului, fapt pentru care trebuie să fiu urmărit şi supravegheat continuu. Recomandările date de Lazăr au fost urmate întocmai de către Securitatea din Piatra Neamţ, care m-a urmărit tot timpul, pas cu pas.

O săptămână mai târziu, pe 20 iulie 1977, am fost anunţat să mă pregătesc pentru a merge la birourile Grefei. Ajuns acolo, un domn pe care nu-l cunoşteam, îmbrăcat în civil şi care voia să pară foarte manierat, mi-a întins mâna, prezentându-se cpt. Vasile Asaftei, de la Securitatea din Piatra Neamţ. Mi-am dat seama că avea misiunea să pregătească o cale mai acceptabilă între mine şi Securitatea din Piatra Neamţ.

Pentru a face, probabil, discuţia mai caldă, a început să-mi relateze traseul parcurs cu maşina personală şi să-mi descrie Cheile Bicazului pe unde trecuse. De asemenea, a mai căutat să-mi descrie frumuseţea drumului, încântătoarele privelişti şi împrejurimi ale oraşului pe care îl îndrăgeam atât de mult şi după care tânjisem atâta vreme – Piatra Neamţ.

Mi-am amintit că de multe ori seara, când lumina era stinsă în celulă, printre jaluzelele care mă împiedicau să ies cu sufletul în libertate priveam cerul, de multe ori înstelat. Acolo sus, parcă gândurile mele se întâlneau cu ale tuturor cunoscuţilor din Piatra care, în acel moment, contemplau şi ei firmamentul ceresc. Probabil, dl. Asaftei prinsese ceva din privirile mele şi de aceea s-a avântat mai mult în discuţie. Am înţeles până la urmă că venise să mă vadă nu din curiozitate sau dragoste, ci dintr-un ordin de la superiorii lui care, la rândul lor, primiseră indicaţii de la gen. Vasile Ionel. Şi ca să fie mai convingător de bunele sale intenţii, mi-a mai spus că deja am serviciu la Industria laptelui, acolo unde lucrasem înainte de arestare, şi că mi se repartizase o garsonieră.

Am zâmbit, gândindu-mă la promisiunea făcută de general şi la faptul că, într-adevăr, şi-a onorat termenii. I-am spus şi lui Asaftei, rămas oarecum descumpănit de zâmbetul meu.

Bilet de eliberare nr. 10530/1977 din Penitenciarul Aiud: "A fost depus condamnat de la 31.03.1970 până la 30.03.1980 de către Tribunalul Militar Iaşi cu mandatul 205/1970 emis de Tribunalul Militar Iaşi sentinţa nr. 183/1970 pentru faptul de propagandă".