Stingerea.

Oraşul Aiud face parte din judeţul Alba, fiind pentru o perioadă chiar capitală de judeţ. Persoană marcantă în acest oraş a fost contele Bela Bethlen care, printre altele, a ridicat colegiul ce îi poartă numele. Personal, în aprilie-mai 1951, în celula 253, de la etajul III, am locuit cu ultimul descendent al acestei familii ce purta numele străbunicului său, Bela Bethlen, şi nu ştiu dacă străbunicul său a fost un om rău, dar urmaşul lui era un tip înfiorător şi mare duşman al românilor.

Situat pe şoseaua principală Cluj-Alba Iulia, oraşul este foarte plăcut, având în partea de vest dealul cu Viile lui Ambrozie şi un străvechi castel. În partea de est, este calea ferată care merge paralel cu râul Mureş, în nord – Cheile Turzii, în sud – localitatea Teiuş. Aiud este un oraş liniştit, pare să fie populat mai mult de pensionari, cu o climă blândă, lipsită de prea mari călduri vara iar iarna de geruri. Apa din Aiud este foarte bună, iar vânturile aproape că nu se simt. Aceste calităţi ale oraşului au fost o adevărată binefacere pentru noi cei care am îndurat osânde de neimaginat.

În temniţă, am cunoscut chiar locuitori ai oraşului – Hulea, directorul Liceului "Titu Maiorescu", ofiţerul Pavel Gliga, fraţii Spaniolu şi alţii. Pavel Gliga, care m-a urmat şi în D. O. din Bărăgan, a stat o scurtă perioadă în Zarcă. Dimineaţa, când ieşea la programul zilnic, dacă se înălţa pe vârfuri din pragul WC-ului, o putea vedea pe soţia lui cum dădea de mâncare păsărilor în curte. La întoarcere în celulă, cu ochii înlăcrimaţi, ne spunea:

— Am mai văzut-o o dată pe soţia mea şi de acum pot muri liniştit.

Când temnicerii au aflat de acest lucru, a fost mutat la Gherla.

Gardienii se schimbau de două ori pe zi, dimineaţa la ora 7.00 şi seara la 19.00, iar la ora 22.00 avea loc stingerea. După încetarea clopotului care anunţa acest lucru, de la un geam al acestei crunte închisori se auzea o voce groasă, care purta în ea o notă de osteneală, dar şi o adâncă disperare: "Atenţiuuune! Atenţiuuune! De la Berlin la Vladivostok, stiiingereaaa! Stiiingereaaa! Stiiingereaaa!"

Strigătul producea pe tot întinsul temniţei o stare neînchipuit de grea. Vedeam cum, pe unde de eter, vocea gravă a acestui om străbătea Rusia, trecea Uralii, apoi Siberia, Baikalul, Taigaua, Vladivostokul, chiar Marea Japoniei şi Marea Galbenă. Într-un târziu, ecoul se întorcea, intra parcă în fiecare celulă din Aiud, spunându-ne că stingerea a avut loc pe tot acest întins blestemat şi bătut de Dumnezeu.