Drapelul românesc la O. N. U.

De la intrarea principală în marele building al O. N. U., în partea stângă, al 17-lea drapel era al României. Când am sosit în America, am avut serviciu în Manhattan, nu departe de această mare instituţie reprezentativă pentru o bună parte a lumii şi de fiecare dată când treceam pe acolo mă opream în faţa drapelului propriei mele ţări. Nu ştiu cum, dar mă trezeam cu pălăria în mână şi, privind cu insistenţă culorile steagului nostru, prin faţa ochilor îmi treceau marii domni ai Moldovei, Munteniei şi Transilvaniei. Îl vedeam pe Alexandru cel Bun, pe Ştefan, pe Ioan Vodă cel Cumplit, pe Dimitrie Cantemir, pe Cuza. Veneau parcă la rând Mircea – îl vedeam la Rovine, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, apoi Ioan Corvin, Matei, Horea, Avram Iancu. Şi rămâneam aşa până ce privirile mi se înceţoşau.

În toamna anului 2000, în Brooklyn, hotar cu Ridgewood-Queens, a luat fiinţă un uriaş magazin universal, care se întindea pe o suprafaţă de câteva hectare. Deasupra acestuia, fluturau 47 de drapele, care simbolizau tot atâtea naţii ce frecventau acel magazin, drapelul nostru însă nu era. La sugestia soţiei mele, l-am rugat pe proprietarul acestui magazin să arboreze şi drapelul României. Foarte amabil, acesta mi-a cerut să-i aducem ca mostră un minidrapel din pânza care o dorim şi, în timp de o săptămână, drapelul nostru va flutura alături de celelalte. I-am prezentat un mic tricolor din mătase fină şi, câteva zile mai târziu, am mers să vedem rezultatul intervenţiei noastre. Sus, pe coama clădirii, în colţul dinspre intrarea principală flutura un superb drapel românesc şi parcă era cel mai frumos dintre toate. M-am descoperit şi i-am mulţumit Lui Dumnezeu pentru această reuşită departe de ţară.

Din cele 50 de state care compun SUA, am străbătut şi cunoscut în parte circa 20 dintre ele. Unele, cum a fost California, Washington DC, Pennsylvania, Michigan, Connecticut sau New Jersey, aş putea spune că le cunosc mai bine dar pe celelalte mai puţin. Am privit cu atenţie arterele principale sau străzi obişnuite şi nu am văzut nici măcar una cu denumirea Bucureşti sau România, în schimb am găsit foarte multe denumiri din statele europene.

În Ridgewood-Queens, pe linia metroului M, la Forest Avenue, se află un mic parc, în formă de triunghi, strada din partea nordică a acestuia fiind Putnam Avenue. Pe această stradă, la circa 100 m, este şi o biserică română, căruia noi îi spuneam Biserica de pe Putna, în dorul locurilor de acasă.

Este şi meritul soţiei mele care, trecând prin faţa acestei grădini, m-a prins de braţ şi mi-a zis:

— Oare de ce nu ar purta numele de Piaţa Română? La circa 200 de metri de aici, pe un spaţiu mult mai mic, arid, coreenii au obţinut aprobare şi acel loc poartă denumirea de Piaţa Coreeană. Consulul general la New York, dr. Eugen Şerbănescu, îţi este foarte apropiat. Ce-ar fi să mergi la dânsul şi împreună să duceţi tratative cu primarul Queens-ului în acest sens?

— Bună idee! I-am răspuns. O sută de puncte dintr-o sută!

În acest caz, am fi legat Biserica Ortodoxă "Pogorârea Sf. Duh" de pe Putnam cu Piaţa Română, aşa că, în zilele ce au urmat, am fotografiat locul din mai multe părţi şi, urcându-mă pe linia metroului, l-am fotografiat de la înălţime. Am măsurat cele trei dimensiuni, am făcut un plan la scară, am aflat suprafaţa, am localizat-o geografic şi am mers împreună cu soţia mea în audienţă la consulul general. Ca de obicei, am fost primiţi cu multă atenţie şi, lăsând copii după toate schiţele întocmite, am solicitat o altă întrevedere, după ce acesta va lua legătura cu primarul.

Între timp, l-am contactat telefonic de mai multe ori pe dr. Eugen Şerbănescu, apoi am mers din nou la dânsul pentru că observasem o oarecare tărăgănare a lucrurilor. I-am spus atunci că peste o generaţie, cel mult două, nimeni nu va mai şti că într-o anumită perioadă a ocupat funcţia de consul general al României la New York, dar numele său va rămâne legat de Piaţa Română din Ridgewood-Queens. Cunoscându-se în acelaşi timp şi cine a contribuit la această operă, numele de român ar putea rămâne astfel şi în acest capăt al lumii.

A fost cu totul de acord domnul consul şi mi-a promis că va face tot ce-i stă în putinţă, deşi ulterior s-a dovedit că în putinţă nu i-au stat prea multe lucruri, pentru că squarul respectiv nu a luat numele românesc, rămânând în continuare în anonimat. Nădăjduind totuşi că voi rezolva cu denumirea acestui parc, am dus tratative cu primarul Queens-ului, căruia i-am scris în acest sens, dar a fost zadarnic. Copiile după intervenţiile făcute către Primărie le păstrez şi acum în arhiva personală. Cu toate acestea, îi sunt recunoscător acestui om pentru că, în câteva rânduri, la diferite recepţii din sediul Consulatului, dr. Eugen Şerbănescu a vorbit elogios de mine, cerând chiar să iau loc în faţa sălii sub drapelul românesc, unde am fost fotografiaţi şi ulterior publicaţi în presa română.