*

Timp de un an, cât a mai trăit părintele Bejan, am corespondat cu dânsul şi îmi amintesc de ultima mea scrisoare:

Părinte Miţita.

E toamnă în New York. Ridic o frunză de pe trotuar, dintr-un parc, şi-n ea văd toamna satului meu, a plaiurilor nemţene, văd toamna patriei mele, văd toamna din "Pădurea Spânzuraţilor" a lui Rebreanu; îl văd pe Svoboda, pe Klapka, pe Apostol Bologa.

E toamnă tristă pe continentul nord-american."

În momentul când a primit-o şi i-a fost citită de Cornelia, nepoata lui, părintele a plâns cu amar mult timp, apoi s-a întors cu faţa către perete.

Doar câteva zile mai târziu, părintele îşi lua rămas bun de la această lume, păşind pe celălalt tărâm.