Bibliografie

Cronica a fost publicată întâia dată de M. K o g ă1 n i c e a n u în Letopiseţele Ţării Moldovei, voi. I, Iaşi, 1845 (cu caractere chirilice), p. 211 – 348, şi republicată în ediţia a II-a (sporită cu cronicile Munteniei), apărută sub titlul Cronicele României sau Letopiseţele Mo'iiaviei ţi Valahiei (cu caractere latine), Bucureşti, 1872, voi. I, p. 243 – 373. Cele spuse cu prilejul cronicii lui Ureche despre ediţia lui Kogălniceanu se referă şi la cronica lui Miron Costin.

O ediţie critică a operelor lui Miron Costin a încercat V. A. U r e c h i ă, Miron Castin, Opere complete după manuscripte, cu variante şi note, cu o recensiune a tuturor codicelor cunascute până astăzi. Ediţie tipărită sub auspiciile Academiei Române, în două volume, Bucureşti, 1886- 1888. Urechiă arată că pentru lucrarea lui a avut 32 de codice de letopiseţe aflătoare în ţară şi 11 codice aflătoare peste hotare. Publică textul cronicii, adăugind „în josul fiecărei pagine un număr foarte mare de lecţiuni din diversele codice şi numeroase note explicative, apoi cita-ţiunile originale din scriitorii utilizaţi de Miron Costin ca izvoare la cronicele lui”. Ediţia lui Urechiă nu corespunde însă cerinţelor criticii moderne. C. Giurescu a arătat că Urechiă nu reproduce exact textul unui arhetip, luat ca ms. de bază, ci el introduce în text Iscţiuni din alte manuscrise ce i se par mai bune şi aruncă în josul paginii, ca variante, elementele textului pe care 1 reproduce. O bună edifie critică a cronicii lui Costin ne lipseşte până acum.

Despre raporturile manuscriselor, cf. A. I o r d ă n e s c u, Observaţiuni critice asupra eroticii lui Miron Costin, în Revista istorică română, III, p. 259 – 265.

O versiune latină a cronicii lui Miron Costin (tradusă poate de Nicolae Costin) a fost descoperită în muzeul principelui Czartoryski din Cracovia şi publicată de către d r. E u g e n iu B a r w i n s k i, Mironis Costini Chronicon Terrae Moldavicae ab Aarone Principe, Comisia istorică a României, Bucureşti, 1912. G. Pasc u. Letopiseţul Ţării Moldovei, scrierea românească şi traducerea latinească, Iaşi, 1921; cf. şi Cronicarii moldoveni Gligorie Ureche şi Miron Costin şi urm., Iaşi, 1936, p. 30-l19. V. B o g r e a, Pasagii obscure din Miron Costin, în Anuarul institutului de istorie naţională,! 1921-l922, Clui, 1922, p. 310 – 317. Al. C i o r ăn e s c u, De la gesta franceză la Miron Costin, în Revista fundaţiilor Regale, I, nr. 5 (mai), 1934, p. 384 – 394 (paralele franceze medievale la episodul soliei lui Sbaraz în Constantinopol).

Pentru influenţa polonă asupra lui Miron Costin, opera importantă e: P. P. P a n a i-tescu, Influenţa polonă în opera şi personalitatatca cronicarilor Grigore Ureche şi Miron Costin, Academia Română, Memoriile secţiunii istorice, s. IlI-a, t. IV, mem. 4, Bucureşti, 1923.

Dintre lucrările mai vechi poate fi încă utilă pentru analiza stilului: A. V. Gâdei, Studtii asupra cronicarilor moldoveni din punct de vedere al limbei, metodei şi cugetării, Bucureşti, 1898.

De neamul moldovenilor. A fost publicată întâia dată de M. Kogălniceanu în Cronicele Românişi sau Letopiseţele Moldaviei şi Valachiei, a doua ediţie, Bucureşti, 1872. O încercare de ediţie critică, neizbutită, a dat V. A. U r e c h i ă în Miron Costin, Opere complete (tipărită sub auspiciile Academiei Române), Bucureşti, 1866, tom. I, p. 371-431.

Cea mai bună ediţie este aceea pe care a dat-o regretatul C. Giurescu, De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor (în publicaţiile îngrijite de Comisia istorică a României), Bucureşti, 1914. Ediţia lui Giurescu este însoţită de o prefaţă privitoare la manus-scriptele operei, clasificarea lor, redacţiunea interpolată (Giurescu stabileşte că redacţiunile publicate de Kogălniceanu şi Urechiă sunt interpolate), arhetipul operei, cuprinsul scrierii, izvoarele ei, data scrierii şi ediţiile anterioare, ale lui Kogălniceanu şi Urechiă. Prin critica internă a textului, Giurescu ajunge la constatarea că De neamul moldovenilor ni s-a transmis în două redacţiuni deosebite. Una, păstrată într-un singur manuscris, copiat în 1712-l713 de Axinte Uricariul şi păstrată în Biblioteca imperială din Petersburg (printre manuscrisele Bibiotecii Zaluski). Ea cuprinde interpolări în capitolele IV şi V precum şi două capitole noi care lipsesc în celelalte. La capitolul V se găsesc adăogate ştiri despre felul tunsorii la români, despre graiul şi slovele lor, precum şi despre obiceiurile de la mese, ospeţe şi înmormântări. „Dintre capitolele noi – observă Giurescu – unul priveşte originea cetăţilor din principate, iar celălalt soarta coloniştilor lui Traian după moartea întemeietorului.” în sfârşit, în această redacţiune, textul din pasajele în care Miron Costin vorbeşte în mod personal în cealaltă redacţie („cercat-am câteva. am aflat; cu urechile mele am auzit”) a fost modificat şi redat în chipul următor: „răposatul tatăl meu Miron. tatăl nostru. răposatul tatăl nostru Miron logofătul”. A doua redacţiune, reprezentată prin toate celelalte manuscrise cunoscute până acum, nu cuprinde aceste interpolări, dar are şi ea greşeli. Din aceste constatări şi altele, Giurescu trage concluzia că redacţia păstrată în manuscriptul din 1712-l713 este o redacţie interpolată de unul din fiii lui Miron Costin (Pătraşcu sau Nicolae). Atât manuscrisul din 1712- 1713, copiat de Axinte Uricarul, cât şi celelalte – deci ambele redacţiuni – pornesc de la un prototip care nu este originalul lui Miron, ci o copie defectuoasă a acestuia. Textul publicat de Giurescu reprezintă „partea comună a manuscriptelor cunoscute, redată în forma pe care o are în manuscriptul din 1712-l713 al lui Axinte Uricariul, păstrat în Biblioteca din Petersburg, cea mai veche copie şi cea mai apropiată ca limbă de originalul lui Miron Costin din toate copiile cunoscute până acum”. Pasajele interpolate în acest manuscris au fost publicate de Giurescu cu litere petit. Variantele din celelalte manuscrise au fost adăogate în josul paginii.

În ce priveşte datarea operei, a se vedea şi părerea argumentată a regretatului N. I o r g a, în Revista istorică, I (1915), p. 4 – 9 şi 226 – 229. C. Giurescu, în Buletinul Comisiunii istorice a României, voi. II, Bucureşti, 1915, p. 103-l32. Cf. şi G. Pa seu, Miron Costin, De neamul moldovenilor, scrierea românească şi prelucrările leşeşti.

Operele în limba polonă. Cronica ţării Moldovei şi a Munteniei: Chronika ziem moldawskich y multanshich. S-a păstrat într-un manuscris al Bibliotecii Zaluski, care înainte de război era încorporată în Biblioteca imperială din Petersburg. Ea a fost descoperită şi publicată de I o n

Bogdan, în originalul polon şi în traducere românească, cu un studiu interesant, în Cronice inedite atingătoare de istoria românilor, adunate şi publicate cu traduceri şi adnotaţiuni, p. 139-204.

Poema polonă. Ni s-a păstrat în două copii manuscrise. Primul, provenit din fosta Bibliotecă Zaluski, a fost adus la Varşovia din Petersburg, între manuscrisele retrocedate în urma păcii de la Riga (1921). Al doilea manuscris se păstrează în Biblioteca Czartoryski din Cracovia şi are la p. 51 următoarea notă interesantă, pe care o dau în traducere românească: „10 septemvrie anul 1700, mi s-a dăruit această carte în Iaşi, în timpul soliei în Turcia, pentru informaţie asupra Ţării Munteneşti de către Wargalowski, pisarul gospodarului Constantin Cantemir”. Notiţa se încheie cu patru versuri în limba polonă, a căror traducere e aceasta; „Dacă Moldova nu va ridica nobilul ei cap de sub jugul turcesc, pentru că polonul, gata de luptă, nu-i dă sfat de mântuire, atunci vecinul sarmat va trage la acelaşi jug”. O copie de pe acest manuscris al Bibliotecii Czartoryski, copie făcută de Stoica Nicolaescu, se păstrează în Biblioteca Academiei Române. Panaitescu ajunge la concluzia că redacţia din primul manuscris (al fostei Biblioteci Zaluski din Varşovia) se apropie mai mult de versiunea pe care Miron Costin a ţinut să o dăruiască lui Ioan Sobieski. Andrei Zaluski, întemeietorul bibliotecii din Varşovia, în care s-a găsit copia poemei, a fost un sfetnic al regelui Ioan Sobieski. Manuscrisul din Varşovia prezintă o redacţie revăzută şi corectată în ce priveşte rima, măsura, alegerea cuvintelor.

Poema polonă a lui Miron Costin a fost pentru prima dată publicată, cu destule greşeli, în colecţia postumă a scrierilor lui Iosif Dunin Borkowski, Pisma (Scrieri), I, Lemberg, 1856, p. 239 – 274. Textul publicat de Dunin a fost apoi. reprodus între anexele de documente publicate de Leon Rogalski, Dzieje ksieztw naddunaishich (Istoria principatelor dunărene), I, Varşovia, 1861, II, p. 758 – 784. După această ediţie a publicat Haşdeu o traducere românească, cu numeroase greşeli, în Arhiva istorică a românilor, I, 1, Bucureşti, 1865, p. 159 şi urm. Textul dat de Rogalski, însoţit de traducerea românească a lui Haşdeu, au fost reproduse de M. Kogălniceanu în ediţia a H-a a Cronicelor sau Letopiseţelor, voi. III, Bucureşti, 1874, p. 487 şi urm.

V. A. Urechii, în Miron Costin, Opere complete, Bucureşti, 1888, voi. II, p. 70- 142, publică, după copia, păstrată în Biblioteca Academiei, versiunea din manuscrisul Bibliotecii Czartoryski. Textul polon al lui Urechiă, plin de greşeli de tipar, este însoţit de traducerea făcută de Haşdeu, corectată în partea finală cu o traducere făcută de lt.-col. şi inginer Colinski, care nu era familiarizat cu termenii privitori la vechea organizaţie a Moldovei.

Cea mai bună ediţie este aceea pe care a dat-o P. P. Panaitescu, Miron Costin, Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească (1684), în Analele Academiei Române, Mem. secţ. ist., s. Hl-a, t. X, Bucureşti, 1929. D-sa a luat ca bază. manuscrisul din Biblioteca Zaluski. La acesta a adăugat variantele din manuscrisul Bibliotecii Czartoryski şi a însoţit textul polon de traducere şi de introducere.

Viaţa lumii. A fost publicată întâia dată de Haşdeu, în Satyrul pe 1866 (aprilie), după o copie defectuoasă; apoi de V. A. Urechiă în Miron Costin, Opere complete, t. II, Bucureşti, 1888, p. 501 – 507 (cu un mic studiu introductiv, p. 487-500). O analiză a poemei în legătură cu istoricul motivului în literatura universală: Ramiro Ortiz, Furtuna labilis, Storia di un motivo poetico da Ovidio al Leopardi, Bucureşti, Cultura naţională, 1921, p. 56, 74, 145- 147; N. I. H e r e s c u, Hon omnis moriar sau Soarta lui Horaţiu în literatura românească, în Arta şi tehnica grafică, caietul 6, dec. 1938, p. 38 – 49.

Despre versificaţia lui Miron Costin: I. N. Apostolescu, Vancienne versification roumaine (XVII et XVIII siecles), Paris, 1909, p. 32-44.

Cele optsprezece versuri ale lui Miron Cost'n adaose la sfârşitul Psaltirii în versuri a mitropolitului Dosoftei (f. 265) se găserc reproduse în I. Bianu şi N. H o d o ş, Bibliografia veche românească, I, p. 213 —214.

Traduceri. Istorie de crăia ungurească de când şi cum au căzut pre manile turcilor, în V. A. Urechiă, Miron Costin, Opere complete, II, p. 19 —71. Este o traducere după Top-p e 11 i n, Origines et occasus Transylvanorum, Lyon, 1667, Partea a Ii-a, Appendix. Revolu-tiones seu occasus Transylvanorum, cu omisiuni şi adaose. Ci. P. P. Panaitescu, O istorie a Ardealului tradusă de Miron Costin, în Analele Acad. Rom., Mem. secţ. ist., s. a IlI-a, t. XVII, mem. 11.

T. H o 1 b a n, Un tratat de retorică de Miron Costin, în Revista istorică, XXI, 1935, p. 213-215.

        — Biografia. Ştiri interesante despre Miron Costin se găsesc în cronica lui, şi mai ales în Necnlce (vezi îndeosebi ediţia publicată deAlexe Procopovici în „Clasicii români comentaţi”, indicele de la sfârşitul voi. II), precum şi la D. Cantemir, Vita Constantini Cantem&ri) (vezi ediţia a Ii-a, dată de N. I o r g a, Viaţa lui Constantin-Vodă Cantemir, text latin revăzut şi traducere româneasca, Buc, 1923, p. 57 – 63, 75 – 79, 85-l01 din textul românesc).

O biografie detailată a lui Miron Costin a dat V. A. Urechiă în voi. I din Miron Costin, Opere complete, Bucureşti, 1886, p. 282 – 368; pentru întregirea biografiei trebuie însă cercetate şi notele de la p. 684 şi urm. Datele biografice ale lui Urechiă completate şi rectificate de: I. Tanoviceanu, Marele spătar Ilie Ţifescu şi omorârea lui Miron şi Vclişco Costin, Analele Academiei Române, t. XXXII, Mem. secţ. ist., Bucureşti, 1910; Vladimir G h i c a, Câteva documente despre Costini aflate în arhivele române, în Convorbiri literare, anul XLI (1907), p. 468 – 482; Sever Zotta, Ştiri despre Costineşti, în Revista istorică, XI (1925), p. 73 – 78, numerele 10-l2 (octombrie-decembrie). Ştirile sunt privitoare la indigenatul Costineştilor, la,soţia lui, la inscripţii costineşti şi la ultimii reprezentanţi ai familiei; P. P. Pânaitesc u, Ştiri noui despre Miron Costin şi familia lui, în Omagiu lui I. Sianu, Bucureşti, 1927, p. 277-284. Este vorba de solia în Polonia a lui Miron Costin. Ştiri despre viaţa lui Miron Costin în Polonia, după ce a părăsit ţara cu Duca-vodă, la C z e s 1 a w C h o-waniec, Miron Costin en Pologne, în închinare lui N. Ibrga, Cluj, 1931, p. 113 şi urm.; acelaşi, Wyprawa Sobieskiego do Moldawje w. 1686 r. Varşovia, 1932 (despre campania lui Sobieski în Moldova la 1686); cf. o recenzie sumară de P. P. Panaitescu, în Revista istorică română, III, p. 293; a c e 1 a ş i, Influenţa polonă p. E. de Barwinski, Mironis Costini Chronicon Terrae Moldaviae ah Aarone Principe (introducerea). Despre moartea fraţilor Costin, cf. D. G ă z d a r u, O relaţiune italiană contimporană despre sfârşitul lui Velicico şi Mircn Costin, în Cercetări istorice, V-VII, 1930, p. 366 – 367; I. M i n e a, Despre Miron Costin şi fratele său Iancu, în Cercetări istorice, XIII-XIV, nr. 1-2, Iaşi, 1940, p. 651-669.

Ştiri răzleţe se mai găsesc în Ghibănescu, Surete şi isvoade, mai ales în volumul V.

În afară de studiile citate mai sus şi de privirile de ansamblu din N. I o r g a, Istoria literaturii româneşti, ed. a Ii-a, p. 315-346, şi Sextil Puşcariu, Istoria literaturii române, epoca veche, ed. a Ii-a, p. 132- 138, 235-236, se găsesc detalii asupra operei lui Miron Costin la: Cornelia Ş e r b u-L a v r o n s c h i, Ideile politice din letopiseţul lui Miron Costin, în Cercetări istorice, sub direcţia I. Minea, IV (1928), p. 64^75; S. FI. Marian, Portretul lui Miron Costin, mare logofăt şi cronicar al Moldovei, Bucureşti, 1900. O expunere a vieţii şi operei: I o n I. N i s t o r, Miron Costin (cuvântare festivă), Analele Academiei Române, Mem. secţ. ist., seria III, tom. XXIV, mem. 9, Bucureşti, 1942.