Bibliografie

Despre literatura apocrifă s-a scris foarte mult în timpurile din urmă. Lămuriri suficiente şi o bibliografie bogată la N. C a r t o j a n, Cărţile populare în literatura românească, voi. I, p. 22 – 23, Bucureşti, 1929, ed. Casa Şcoalelor.

Doctrina bogomililor a fost expusă de un călugăr învăţat, Euthimie Zygabenos, contemporan cu Alexe Comnenul, împăratul care a dezlănţuit prigoana împotriva ereziei din Bizanţ. El pretinde că a ascultat, ascuns în spatele tronului, convorbirea dintre împăratul bizantin şi medicul Vasilie, căpetenia bogomililor, care, în ur ma acestei convorbiri, a fost ars pe rug, împreună cu cei 12 apostoli ai săi. Opera lui Zygabenos se numeşte Panoplia Dogmatica (Ilavo-rikiaAoYHCmxfEste o operă de dogmatică în care se expun doctrinele sectelor care minau creştinismul, pentru caapoi să fie combătute punct cu punct. Textul grecesc a fost publicat pentru întâiaşi dată la Târgovişte în 1710 (de frica turcilor s-a scos capitolul privitor la sarasini). Textul grecesc întreg a fost publicat de M i g n e, în Patologiae cwsus completus. Series gradeca posterior, tom CXXX. Capitolul despre bogomili republicat de G. F i c k e r, Die Phundagiaten, Leipzig, 1908, după un ms. din Bibi. Universităţii din Utrecht.

Pentru bogomilii din Bulgaria avem un izvor contemporan în cele 13 cuvântări ale prez-biterului Cosma îndreptate împotriva ereticilor. Aceste cuvântări au fost editate în timpul din urmă de un învăţat rus M. PopruZenko, Cb ko3mw npecBHTepa cjiobo Ha epeTHKH, Petersburg, 1907. O traducere în limba română a dat Alex. Iordan, Isvoare bogomilice. Predica presbiterului Cosma, Bucureşti, 1938, Un sinodic al ţarului Boril, care a început persecuţia bogomililor în Bulgaria, tradus din greceşte în anul 1211, după ce secta a fost distrusă, pentru a stabili normele credinţei pravoslavnice, cuprinde adaose interesante, dintre care unele priveşte erezia bogomilică. Sinodicul a fost publicat şi el în CuHoflHHK rjapa EopHJia, Sofia, 1928.

Un al patrulea izvor ni-l procură patriarhul Eftimie din secolul al XlV-lea. Acesta, într-o biografie a episcopului Ilarion din Moglena (o dieceză din Bulgaria, unde erau numeroşi bogomili), a inserat şi discuţiile pe care episcopul Ilarion le-a avut cu ereticii. Biografia a fost publicată de E. Kaluzniacki, Werke des Patriarchen von Bulgarien Euthymius, Wien, 1901, p. 27-58.

În sfârşit, un alt izvor pentru cunoaşterea bogomilismului este o operă a episcopului Ioan Torquemada. Acesta fusese însărcinat de popa Sixt să convertească la catolicism resturile bogomililor din Bosnia. în acest scop, el a întocmit în anul 1461 un Symbchim veritatum fidei romanae ecclesiae, în care se enumera 15 puncte ale ereziei maniheice, pentru a fi apoi combătute din punct de vedere catolic. Simbolul a fost publicat de Fr. R a c k i, în Starine, XIV (1882, p. şi urm., Zagreb.

Un studiu important pe baza tuturor izvoarelor în literatura bulgară este al prof. I o r-dan Ivanov, BoroMHJâCKH KHHrn h Jiereuflu (Cărţi şi legende bogomilice), publicat de Academia Bulgară în 1925, Sofia.

Texte. Legenda lui Adant şi Eva a fost publicată de dr. M. Gaster după un manuscris de la începutul secolului al XVII-lea (circa 1600- 1625), în Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, I (1883), p. 78 – 80, şi reprodus în Chrestomaţie română, I. p. 63-65.

În legătură cu această legendă stă şi textul versificat: Cântecul lui Adam, pentru care vezi mai pe larg Cărţile populare în literatura românească, I, p. 55 şi urm.

Pentru Lupta arhanghelului Mihail ou Satanail şi Disputa lui Isus cu Satana, vezi pelarg N. C a r t o j a n, Cărţile populare în literatura românească, II, Fundaţiunea pentru literatură şi artă „Regele Carol II”, Bucureşti, 1938, p. 34-37, 85-87.

În literatura orală a poporului nostru se găsesc însă numeroase legende cu caracter bogomilic, pentru care vezi mai pe larg I. A. C a n d r e a, Iarba fiarelor, Bucureşti, Cultura Naţională, 1928, p. 59 – 67, şi N. C a r t o j a n, Cărţile populare în literatura românească, voi. I/p. 35-42.

Textele apocrife din Codex Sturdzanus (Apocalipsul Apostolului Pavel, Călătoria Maicii Domnului la iad, Moartea lui Avraam, Legenda Dwminicii, Legenda Sf. Sisinie ), precum şi legenda hagiografică a Sf. Vineri au fost publicate de B. P. H a s d e u în Cuv.ente den bătrâni, voi. II.

Alte versiuni din Apocalipsul Apostolului Pavel, Apocalipsul Maicii Domnului au fost publicate de N. Drăgaii u, Două manuscripte vechi ' Codicele Todorescu şi Codicele Marţian, Bucureşti, Academia Română, p. 200 şi urm.

O altă versiune cu rotacism (reprodusă în facsimil), N. I o r g a. Istoria românilor, voi. IV, Cavalerii, p. 114-l15. Nu este însă din secolul XV. Cf. N. Drăganu Dacoromania IX, 1936-l938, p. 219-224.

O versiune dezvoltată din Moartea lui Avraam a fost publicată de dr. M. Gaster în The Transactions of the Society of Biblical Archaeology, IX (1887), p. 195- 199, text românesc şi traducere engleză după un manuscris din 1750.

Textul Apocalipsului lui loan Bogoslovul a fost publicat de N. Drăganu, Două manuscripte: Codicele Todorescu şi Codicele Marţian, p. 229.

Pentru alte manuscrise inedite din colecţia Academiei Române precum şi pentru texte slave publicate de N. Tihonravov, A. Pypin, I. Porfiriev şi alţii, şi pentru prototipe greceşti a se vedea Cărţile populare în literatura românească, voi. I, la capitolele respective.

Studii. O expunere detaliată pentru domeniul românesc, cu o biografie mai completă, se găseşte în studiul meu, Cărţile populare în literatura românească, voi. I Epoca influenţei sud-slave, p. 24-34, Bucureşti, 1929, unde este studiată şi întreaga literatură apocrifă.