Literatura bogomilică

Din literatura bogomilică, trei cicluri de legende, după câte ştim până acum, au intrat în literatura noastră veche. Primul este legenda lui Adam şi Eva, în care apare tema zapisului cu Satana. Adam, izgonit din rai, a fost silit, pentru a putea lucra pământul, care era opera şi proprietatea Satanei, să încheie cu el un zapis prin care i-a cedat sufletul lui şi al celor ce se vor naşte din el. Satana a ascuns zapisul, scris pe o cărămidă, în apele Iordanului. Când Mântuitorul a venit la sf. Ioan şi a intrat în apele râului ca să primească botezul, s-a aşezat peste cărămidă, sfărâmând-o. Acest motiv este împletit cu tema arborelui crucii. Adam, în agonie, trimite pe Sit şi pe Eva să-i aducă din rai o ramură din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Din această ramură, ai săi îi împletesc o cunună pe care i-o pun pe cap în ceasul morţii. Din cunună a crescut un arbore, din care apoi s-a făcut crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul.

O altă legendă îşi propune, printr-un proces de interpretare simbolică, să arate cum crucea Domnului a fost ridicată pe locul unde zăcea căpăţâna lui Adam şi de aceea în icoanele pe care se zugrăveşte răstignirea Mântuitorului se află sub cruce o căpăţâna. Sângele Domnului, revărsându-se peste ea, a răscumpărat-o din păcate.

Legenda lui Adam şi Eva se păstrează în mai multe manuscrise din primul pătrar al secolului al XVII-lea, iar a doua, despre lemnul crucii, într-o serie de manuscrise din prima jumătate a secolului al XVII-lea.

În literatura noastră veche se mai cunosc încă două cicluri de legende cu vădit caracter bogomilic. Unul, care ni s-a păstrat într-un manuscript din secolul al XVIII-lea al Bibliotecii Academiei Române (nr. 1282, f. Î64-l77), povesteşte cum Satanail, invidios de creaţiunea omului, a atras de partea sa o ceată de îngeri şi, furând veştmântul, stema şi steagurile Domnului, s-a aşezat cu scaunul de deasupra norilor, şi cum Dumnezeu a trimis pe arhanghelul Mihail, care prin vitejia şi iscusinţa lui a izbutit să redobândească podoabele raiului. Această legendă, al cărei prototip bulgăresc este publicat de profesorul Iordan Ivanov de la Sofia, a prins rădăcini adânci în folclorul nostru, în unele versiuni pupulare tema aceasta s-a contaminat cu zapisul lui Adam, căci în aceste versiuni, culese de Voronca şi alţii (v. Cărţile pop., II, p. 55), Dumnezeu trimite pe arhanghelul Mihail sau pe sf. Ilie să reia de la Satan zapisul încheiat cu primul om. Legenda luptei lui Satanail cu trimişii Domnului pentru podoabele cerului este sursa unuia din cele mai frumoase cicluri de colinde populare, „prada în rai”, în care se întâlnesc laolaltă gradaţia povestirii, mişcarea dramatică şi frumuseţea imaginilor (v. Cărţile pop., II, p. 37).

A treia legendă bogomilică este o detaliere a unui fragment din Evanghelia lui Matei (cap. IV, versetul 1-l2), în care se povesteşte disputa Mân-tuitorului cu Satana în pustie. Satana, văzând că, cu toate străduinţele sale, nu izbuteşte să izgonească pe Mântuitor de pe pământ, se retrage pe un munte vecin şi se pregăteşte de luptă. Domnul învăluie muntele într-un nour negru; îngerii prind pe Satana şi-l spânzură de toarta cerului. în cele din urmă. Satana, prefăcându-se pocăit, este iertat. Dar, ajuns pe pământ, intră în inima Caiafei şi provoacă răstignirea Domnului, care o primeşte pentru a împlini Scripturile şi a mântui omenirea. Textul se păstrează într-un manuscris al Academiei Române din secolul al XVIII-lea. Ne-a venit din literatura bulgară, unde textul era cunoscut din secolul al XlV-lea. La rândul lor, bulgarii l-au primit din Bizanţ, unde apare încă din veacul al Xll-lea.

La atât se reduce literatura cu nuanţă bogomilică în literatura scrisă românească.

În literatura orală a poporului circulă azi un ciclu însemnat de legende în care se vede concepţia dualistă a lumii, antagonismul dintre cele două mari puteri: Dumnezeu şi Satana – Dumnezeu creator al vietăţilor bune (calul, boul, oaia, albina), Satana creator al celor rele (viespea, liliacul, şarpele). Exceptând una singură – în care cei doi creatori apar alături ca urzitori ai omului, Satana plămădind trupul din lut, Dumnezeu hărăzindu-i sufletul, legendă care ne este atestata ca autentic bogomilică de către călugărul bizantin, contimporan cu secta, Euthimie Zygabenos, multe din celelalte au putut pătrunde la noi, precum am arătat în altă parte 1, nu numai din sudul Dunării, ci şi din Iran, prin coloniile iraniene din sudul Rusiei.