Bibliografie

Textul a fost publicat întriaşi dată în anul 1843 după un manuscris din 1654, care s-a. pierdut apoi, sub titlul învăţăturile bunului şi credinciosului domn al Ţării Româneşti, Neagoe Basarab Voevod către fiul său Teodosie, dat la lumină de Ioan Eclesiarhul Curţii, Bucureşti, 1843. Textul acesta a fost republicat într-o nouă ediţie, cu o ortografie latină şi cu o prefaţă de N. I o r g a, Vălenii de Munte, 1910. După ms. din 1654, aflat atunci în Biblioteca Centrală-din Bucureşti, care după Haşdeu ar fi făcut parte din biblioteca lui Ştefan Cantacuzino, întrucât avea sigiliul domnului imprimat pe fiecare foaie, a publicat B. P. H a s d e u un capitol: Tractat despre purtarea ce trebuie să ţină un domn în timpul ospeţelor scris româneşte de Neagoe Basarabă, domnul Ţării Româneşti în chip de povăţuire către fiul său Teodosiil, în Archiva istorică-(1865), I, 2, p. 111- 116, şi continuare p. 120- 132. Cum săşază la masă, cum să fie mie milostivi şi odihnitori. Cf. şi Buletinul Instrucţiunii publice, 1865, p. 76 – 80 (capitolul privitor la-războaie).

O ediţie populară fragmentară: D. C iu r e z u, învăţăturile lui Neagoe Basarab, Bucureşti, 1938, Biblioteca Albina, nr. 4 (Fundaţia culturală „Principele Carol”) reproduce numai patru capitole din partea I-a.

Manuscrise româneşti inedite în Biblioteca Academiei Române, cotate cu numerele: 34881 (din prima jumătate a veacului al XVIII-lea), 3572 (din 1781, copiat de Popa Savva Popovici de la Răşinari), 3580 (1809, decembrie 16, de Daniil Popovici de la Răşinari) şi 2714 (copiat în 1816); alte două manuscrise se află în biblioteca lui Gaster: unul copiat la „leatul 1726 mai 14-de Radu logofeţel de divan”, f. 183 v, ms. trecut azi în Biblioteca Academiei Române şi înregistrat la fond Gaster nr. 1, altul la „1817 iuli 29” (f. 111), ms. trecut astăzi în Biblioteca Academiei Române şi înregistrat la fond Gaster sub nr. 8. Ambele au fost descrise de P. Sârku în articolul său despre originalul învăţăturilor lui Neagoe, publicat în Memoriile Academiei de Ştiinţe, Secţiunea limbii şi literaturii ruse, Petersburg, 1900, tomul V, p. 1289 şi urm. Manuscrisul considerat pierdut din 1654 (vezi V. A. Urechi a, Asupra manuscriptului lui Neagoe Vodă din 1654 în Analele Academiei Române, seria II, t. II, 1879- 1880, p. 48) se găseşte azi în Biblioteca centrală din Blaj. El fusese semnalat de Lupeanu, Blajul şi biblioteca lui. Blaj, 1932, p. 9, de d. Ştefan Manciulea, Biblioteca centrală din Blaj, Blaj, 1939, p. 53 (nr. 115) şi a fost identificat, acum în urmă, de d. Va sile Grecu în Convorbiri literare, LXXII (1939), nr. oct —dec, p. 1851- 1865. Manuscrisul a făcut parte din biblioteca domnului Ştefan Cantacuzino (1714- 1716) căci pe fiecare filă poartă pecetea cu inscripţia „Ioan Ştefan Cantacuzino Voevod”. Data de 1654, atribuită de Haşdeu manuscrisului, se găseşte însă într-o-notiţă de pe o filă grecească scrisă de altă mână şi legată la un loc cu textul învăţăturilor, Vasile Grecu, O versiune a unei învăţături a lui Neagoe Basarab, Bucureşti, 1941» Extras din volumul Omagiu profesorului Ioan Lupaş, Bucureşti, 1943, p. 207 – 228. Este vorba de prelucrarea unei omilii – în greaca populară din învăţăturile lui Neagoe, de către Gheorghe

Ritorul şi poate şi profesorul mitropoliei greceşti din Enoş (oraş pe ţărmul Mării Egee, la revărsarea râului Mariţa).

Se publică textul grecesc şi traducerea (comp. cu învăţăturile lui Neagoe Basarab, Ion Eclesiarhul, Buc, 1843, p. 163- 172, şi ed. N. Iorga, p. 149- 157).

Gh. Ritorul a trăit pe la mijlocul sau jumătatea a doua a secolului al XVI-lea. Esta prelucrarea lui, deci interesantă pentru datarea originalului lui Neagoe.

Prelucrarea s-a păstrat într-o copie făcută în 1666 de Nicolae Anagnostul.

Versiunea slavă a fost publicată de prof. A. L a v r o v în IlaMaTHHKH flpeBHefl rmcfcMeH-HOCTH H HCKycCTBa CLII, St. Petersburg, 1904.

Versiunea grecească din mănăstirea Dionisiat a Muntelui Athos (nr. 3755) a fost descrisă, de S p y r. P. L a m b r o s, Catalogue of the greek manuscripts on Momit Athos, Cambridge,. 1905.

Studii. B. P. Haşdeu, Cuventedenbăirâni,ll,-p.439-Ji45. I. Bogdan, Cultura, veche română, p. 79 – 82.

Studii admiţând paternitatea lui Neagoe: N. Iorga, Istoria literaturii religioase, Bucureşti, 1904, p. 50 şi urm., şi Istoria literaturii romaneşti, I, ed. a Ii-a, Bucureşti, 1925, p. 1401 – 150; N. Iorga, Istoria literaturii romaneşti. Introducere sintetică, Buc, 1929, p. 52 – 58 j. acelaşi, Revista istorică, XXVI (1940), p. 13-l4; St. Romansky, Mahnreden des walăchischen Wojwoden Neagoe Basarab an seinen Soim Theodosios, Inaug.

        — Diss. zur Erlan-gung der Doktorwurde, în G. W e i g a n d, Jahresbericht des Inslituts jur rumănische Sprache* XIII (1908), p. 113-l94, Leipzig, Iohann Ambrosius, Barth; A. Procopovici, Introducere în studiul literaturii vechi, Cernăuţi, 1922, p. 79-83; Sextil Puşcariu, Istoria, literaturii române, ediţia a Ii-a, Sibiu, 1930, p. 38-44.

Contestă paternitatea lui Neagoe: D. Russo, în Studii bizantine-române, Bucureşti, 1907, p. 41 şi urm.; Studii şi critice, Bucureşti, 1910, p. 1- 16 (răspuns lui Romansky); Critica textelor şi tehnica ediţiilor, Bucureşti, 1912, p. 22 şi urm.; Elenizmul în România, Bucureşti, 1912, p. 30; în Studii istorice greco-române, Bucureşti, 1940, ediţia Fundaţiei Regale Carol II, p. 204-226: Scrisoarea lui Neagoe către oasele mamei sale Neaga şi fiii săi Petru şi Ioan şi fiica sa Anghelina. Părerea lui Russo este împărtăşită şi de G. Pa seu, Istoria literaturii române din sec. XVII, Iaşi, 1922, p. 78. A se vedea aspecte noi ale chestiunii şi la Ştefan Glixelli, Regulele de purtare la masă, în Revista istorică română, III, 1933, p. 327 – 376. Un stidiu critic asupra versiunii slavone pregăteşte d. Emil Turdeanu.