Bibliografie

Ediţii: Textul cronicii lui Stoica Ludescu a fost publicat pentru întâiaşi dată la Chişinău, la începutul sec. XIX sub titlul Istoria Tierei Romanesci de cându au descălicatu românii, în Magazinu istoricii pentru Dacia supţii redacţia lui A. T r e b. L aur i a nu şi N ic ol a e B ăl c e s c u, tom. IV, 1847, p. 231 – 372, şi V (1847), p. 3 – 32. O altă versiune, după un manuscris, aflat în Biblioteca Mitropoliei din Chişinău, copiat de ierodiaconul Daniil, a fost publicată de G. Ioanid în Istoria Moldo-României, Bucureşti, 1858, voi. I, p. 1-l65. O altă versiune cu multe interpolări a fost publicată de Stoica Nicolaescu în Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, voi. XI, partea I, 1910, p. 97- 186, şi XI, p. 2, p. 346- 355.1. M i n e a, O versiune a cronicii lui Stoica Ludescu, în Cercetări istorice, I, 1925, p. 2 – 7.

Studii: Gr. Tocilescu, Studii critice asupra cronicelor române, în Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, anul II, voi. III, 1884, p. 270 – 288; N. I o r g a, Câteva note despre cronicele şi tradiţia noastră istorică, în Analele Acad. Rom. sect. ist., scria II, tom. XXXIII, 1910, p. 141-l46; N. I o r g a, Cronicele muntene. Cronicele din secolul al XVII-lea, în Analele Academiei Române. Mem. Secţ. ist., seria II, tom XXI, 1898- 1899, p. 303-462. O părere deosebită în privinţa alcătuirii cronicii, la D. O n c i u 1, Din istoria României, Socec, 1913, p. 84 – 85 (retipărită şi în „Biblioteca pentru toţi”, nr. 361-362, pp. 102-l03). Ştiri despre Stoica Ludescu, în afară de studiul amintit al lui lorga: C. Giurescu, Contribuţiuni la studiul cronicelor muntene, Bucureşti, 1906 p. 5 —8; Al. L a p e d a t u, în Buletinul Comi-siunii Monumentelor istorice, I, 1908, p. 161- 165: Noi monumente istorice. Biserica din Ludeşti (ctitoria lui Stoica Ludescu), în care se găsesc mormintele soţiei lui Stoica Ludescu, Ecaterina şi a fiicelor lui: Lencuţa şi Ancuţa; Al. Ciorănescu, Un act al lui Stoica Ludescu, în Revista istorică, XX, 1934, p. 219 – 220. E o mărturie la mâna lui Goran Logofătu pentru o moşie de la Ţigăneşti, pe Mostişte, din Ilfov. Cronicarul semnează aci: „Stoica Logofătul Liudescu, ispravnicul Scaunului Târgoviştii”. G. P o t r a, Averea lui Şerban Cantacuzino şi întemeierea mănăstirei Cotroceni, în Revista istorică română, IV, 1934, p. 300 – 306. Actul este scris de „bătrâna” slugă a cinstitei sale case, Stoica Liudescul” şi terminat în decemvrie 1681. Rezumate şi extrase din părţile principale ale studiilor citate mai sus au dat N. Simache şi Tr. Cristescu, Letopiseţul cantacuzinesc, 1290 – 1688, Buzău, 1942. Este însă de regretat că autorii uită să pună semnele citării după pasajele destul de întinse pe care le reproduc de la alţii.