Cronografe de origine greacă

Cronograful lui Dorotei al Monembaziei. Cronograful versificat al lui Manasses a fost prelucrat în proză şi amplificat cu fragmente împrumutate din Theofan, Gheorghe Monahul, Cedren, Zonarâs ş.a. Astfel s-a format o cronică în limba greacă populară, care ducea povestirea evenimentelor până la anul 1570, cunoscută de bizantinologi sub numele de Cronica de la 1570. Acest cronograf grecesc s-a păstrat în peste 25 de manuscrise, dintre care o versiune, intitulată Istoria politică, a fost publicată de Martin Crusius în a sa Turco-graceia, la Basel, în 1584.

O altă versiune de pe acest cronograf a fost adusă în Moldova de Ierotei, mitropolitul Monembaziei. în 1588 Ierotei însoţea pe elevul său, patriarhul Constantinopolului Eremia al Il-lea, într-o călătorie prin Ţara Românească, Moldova şi Rusia, întreprinsă cu scopul de a obţine mijloacele necesare pentru a scăpa de datorii scaunul patriarhiei. în Moldova domnea atunci Petru Şchiopu,

1 H a s d e u, Cuvente den bătr'ni, I, p. 341.

        „învăţat desăvâişit – cum ne încredinţează Ierotei – care ştie limba turcă, greacă şi română” şi care ţinuse în prima căsătorie o grecoaică din insula Rodos, Măria Amirali. Prelaţii sosesc la curtea din Iaşi pe vremea când domnul sărbătorea asocierea la domnie a fiului său Petru şi căsătoria fiicei sale Măria cu spătarul Zotu Ţigara, grec originar din Ianina. Manuscrisul cronografului a fost copiat din porunca lui Petru Şchiopu, sub supravegherea lui Zotu Ţigara. Mai târziu, în 1631, când Zotu Ţigara nu mai era în viaţă, copia făcută în Moldova a fost tipărită la Veneţia în 1631, sub titlul: BipXiou îaxopiKOU Ttspiexou ev cuvoysi Siacpopou? Kai î^ojcoix; îotopia<; (Carte istorică cuprmzând pe scurt felurite şi interesante istorii.). Cartea s-a tipărit pe numele mitropolitului Dorotei al Monembaziei („adunată – spune titlul mai departe – din' diferite adevărate istorii şi tradusă în limba populară de către prea sfinţitul mitropolit al Monembaziei chir Dorotei”), cu spezele lui Apostol Ţigara, fratele lui Zotu, şi este închinată lui Alexandru Cuconul, domnul Tării Româneşti (1623-l627).

Cronograful cuprinde, între domnia lui Selim al II-lea şi Murat al III-lea, un capitol în care se descrie activitatea mitropolitului Ierotei şi petrecerea lui în Moldova, la curtea lui Petru Şchiopu. Textul merge cu povestirea evenimentelor până la domnia sultanului Murat al III-lea.

Cronograful lui Dorotei a fost cunoscut de timpuriu la noi şi a fost tradus, după datele pe care ni le dau câteva copii posterioare, de Grigore Dascălul Buză („scoasă după grecie pă limbă românească de Grigore Dascălul Buză”).

Cronograful lui Cigala. Al doilea cronograf grecesc care a circulat în literatura veche românească a fost publicat şi el la Veneţia, în 1637, de Mathei Cigala din Cipru, paroh al bisericii greceşti San-Giorgio din Veneţia, sub titlul: Nsa ctovov|/h; Siacpopcov îmopuov. (Noul compendiu de diferite istorii, începând de la zidirea lumei şi ajungând până în anul de faţă. traduse în limba populară de către Mathei Cigala din Cipru1).

Baza acestui cronograf este tot cronica de la 1570. Autorul a luat însă, într-o vreme când nu exista noţiunea de proprietate literară, pasaje întregi din Dorotei al Monembaziei. De la 1392 înainte, Cigala intercalează, dezvol-tând, Turcograecia lui Crusius. Cronograful se încheie la anul 1624, după care urmează o serie de capitole disparate: o listă a împăraţilor bizantini şi a patriarhilor până la invazia turcilor, un capitol despre „dispotaţia sf. Silvestru cu vrăjitorul Zamvri”, altul despre cele şapte sinoade ecumenice, despre întemeierea Veneţiei şi despre dogii care au stăpânit-o, despre demnităţile curţii imperiale a Bizanţului. Cronograful lui Cigala a ajuns în Moldova şi a fost tradus, pe la jumătatea veacului al XVII-lea, de Pătraşco Danovici, ce a fost „supt vlăstia domniei Moldovei logofăt al treilea şi grămătic de scrisoare grecească”.

Ni s-a păstrat într-o mulţime de manuscrise, dintre care cel mai vechi se află în Biblioteca Academiei Române sub cota nr. 86 şi a fost copiat în anul 1669, de către Gavril Diac ot Bălţăteşti „cu cheltuiala lui Ion Iorgachie Cantacuzino, sinii Toader Eordachie vel vistiernic”, protectorul lui Miron Costin.

1 Dăm titlul (prescurtat) după traducerea lui D. R u s s o, Studii ist. greco-rom., I, p. 87.

Din contaminarea cronografului lui Dorotei cu cronograful Cigala s-a format în literatura noastră un al treilea tip de cronograf, poate cel mai răs-pândit.

Ambele cronografe au fost utilizate de timpuriu de cărturarii noştri. Mitropolitul Dosoftei a împrumutat, precum dealtfel o spune singur şi precum a dovedit-o acum în urmă regretatul Iulian Ştefănescu, materiale pentru legendele sale hagiografice, şi din Cigala şi din Dorotei. Contimporanul lui Dosoftei, Miron Costin, era şi el un cititor pasionat al cronografelor. Cronica munteană intitulată Istoriile domnilor Ţării Româneşti, atribuită lui Radu Popescu, a cuprins şi ea pasaje din Dorotei şi din Cigala.

Regretatul Iulian Ştefănescu a arătat că cele 25 de copii din această clasă de manuscrise se pot grupa în cinci familii, care toate derivă dintr-un prototip comun, păstrat mai bine în manuscrisul nr. 3517 din Bibilioteca Academiei Române.

Ceea ce este însă mai interesant: cronografele au pătruns, prin cărturarii mărunţi, în masele adânci ale poporului şi au lăsat în folclorul nostru urme care dăinuiesc până astăzi.

Cronografele bizantine cuprind în urzeala lor un bogat material folcloric. 0 parte din acest material folcloric este alcătuită din legende religioase apocrife, care, pe cale orală sau scrisă, s-au revărsat asupra întregii lumi ortodoxe din Balcani şi din Răsărit. Altă parte este alcătuită din legende cu substrat istoric, plăsmuite în vremurile de agonie ale antichităţii clasice, şi, în sfârşit, câteva sunt teme de folclor ce par să fi intrat în Bizanţ din lumea Orientului arab.