Elemente din cronografe în folclor

Am analizat pe larg, în Cărţile populare, voi. II, bogatul strat de legende apocrife al cronografelor privitor la: căderea îngerilor, numele lui Adam, Cain şi Abel, omorârea lui Cain şi originea dinilor, uriaşii; Melchisedec, Avraam, Moise, Solomon; prorocul Eremia şi căderea Ierusalimului, Iosif şi Asineta; Avgar şi Mântuitorul; cei şapte cuconi din Efes. Am arătat cu acel prilej cât de întinse sunt ramificaţiile acestei literaturi apocrife în tezaurul tradiţiilor şi creaţiilor populare. De exemplu, cronografele lui Dorotei şi Cigala ne explică astfel numele lui Adam: „Acest nume al lui Adam se scrie în patru slove: slova dintâi A arată partea despre răsărit; iară slova a doua iaste D, arată partea despre apus; iară slova a treia iaste A, arată partea despre miazănoapte; iară slova a patra iaste M, arată partea despre miazăzi”. Textul românesc este însă aci confuz, căci nu se vede ce legătură este între literele care alcătuiesc numele lui Adam şi punctele cardinale ale pământului. Legenda se luminează însă prin originalul grecesc: prima literă din numele lui Adam vine de la 'AvaxoXf| (răsărit); a doua D din Aucn<; (apus); a treia A din 'ApRiog (= miazănoapte); a patra MearurPpia (= miazăzi) – aceasta pentru că Dumnezeu, în chip simbolic, a făcut pe om cu elemente luate de la toate punctele cardinale, pentru ca pământul să-l recunoască ca al sau. Din acest pasaj al cronografelor s-au inspirat cărturarii mărunţi ai satelor, care, în oraţiile de iertăciune rostite la nunţi, după ce evocă creaţiunea omului, introduc următorul episod:

La amiază şi la asfinţit, Şi la miez de miazănoapte, Şi adunară patru slove din carte, Şi-a tălmăcit numele

Aceste oraţii sunt rostite pretutindeni la nunţile ţărăneşti, de către vornic,; înainte de plecarea mirilor la biserică.

Istoria Troadei. Al doilea strat de materiale populare din cronografe este alcătuit din legende profane, greceşti sau bizantine. Astfel este ciclul de legende privitoare la luptele de sub zidurile Troiei, înfăţişate însă într-o altă lumină decât aceea pe care o cunoaştem din poemele homerice.

Izvorul acestor legende din cronografe sunt două plăsmuiri apocrife din veacul al II-lea al erei creştine: Dictys Cretanul şi Dares Frigianul, doi pretinşi martori la războiul troian, care ar fi scris – unul din tabăra grecească, altul din tabăra troiană – originea şi peripeţiile luptelor la care au luat parte. Această Istorie a Troadei a plăcut mult în lumea veche românească; ea a fost extrasă din cronograful lui Cigala, unde povestirea este mai vie, mai colorată şi mai completă – fiindcă cuprinde şi tragedia eroilor greci după întoarcerea în patrie – şi a circulat, extrasă aparte, în numeroase copii manuscrise.

Capitolele privitoare la Constantin cel Mare, care trebuie să-şi fi găsit un mare număr de cititori, fiindcă le găsim extrase şi în copii aparte, cuprind şi ele multe elemente de folclor bizantin.

Folclor oriental. Găsim însă şi material legendar care a pătruns în folclorul bizantin din Orientul arab, ca de pildă episodul soţiei lui Theodosie cel Mic, pe care cronografele ni-l povestesc astfel: împăratul primise în dar un măr prea frumos, pe care-l trimise soţiei sale. Aceasta, admirându-l, îl dărui naşului ei, Pavlin, care, neştiind că fusese în mâna împăratului, îl aduse acestuia. Theodosie, intrând în bănuieli, întrebă pe soţie ce a făcut cu mărul? Soţia se jură că 1-a mâncat. împăratul, arătându-i mărul, porunci să se taie capul lui Pavlin, iar pe ea o izgoni. Femeia se duse la Ierusalim, unde muri. Această legendă, într-o formă mai bine închegată, se găseşte încorporată în vestita colecţie de basme arabe 0 mie şi una de nopţi şi este probabil de origine indică, deoarece îşi găseşte paralela cea mai veche într-o colecţie de poveşti sanscrite, Vetala panciavimati, din secolul al VI-VH-lea.

Localizări. Unele elemente anecdotice din cronografe, ca de exemplu episodul, încorporat în cronografe la împărăţia lui Tiberiu, despre un bolnav cu o rană plină de puroi pe care se aşezase muştele de-l chinuiau, şi care opreşte pe un binefăcător ce vroia să le gonească: „Lasă-le că sunt sătule acestea de nu mănâncă rău, numai ce ling, iară de vor încăpea nişte flămânde, mai rău vor mânca”, a fost localizat şi la noi. în Moldova, în satul Ţepu din judeţul Tecuci, în centrul legendei apare poetul Conachi, care condamnă un slujitor vinovat să fie legat gol în lunca Bârladului; în Basarabia, o legendă asemănătoare a fost pusă pe seama boierului Calmuţki.