Ce se întâlneşte de cele mai multe ori în romane, nuvele etc.

Un conte, o contesă cu urme de îndepărtată frumuseţe, un baron – vecin de moşie, – un scriitor liberal, un nobil scăpătat, un muzician străin, slugi îndobitocite, dădace şi guver­nante toante, un administrator de moşie neamţ, un esquire şi o moştenire în America. Chipuri urâte, dar simpatice şi atrăgătoare. Un erou, gata să-şi arate la prima ocazie puterea pumnilor şi care o scapă de la moarte pe eroină, al cărei cal a luat-o razna.

Înaltul cerului, depărtarea nesfârşită, de necuprins… de neînţeles, într-un cuvânt: natura!!!

Prieteni blonzi şi duşmani cu păr roşcat.

Un unchi bogat, liberal sau conservator, după îm­prejurări. Pentru eroul principal, moartea unchiului este mai de folos decât sfaturile lui.

O mătuşă la Tambov.

Un doctor cu faţa îngrijorată, care te lasă să nădăjduieşti că e vorba de o criză; adesea doctorul poartă baston cu măciulie şi e chel. Şi unde-i doc­tor, acolo-i şi reumatism căpătat din muncă cinstită, migrene, encefalită şi, bineînţeles, îngrijirile date unui rănit în duel, şi sfatul nelipsit de a merge la o staţiune de ape minerale.

Un servitor care slujeşte de mult în familie şi e gata să facă orice pentru stăpânii săi de acum, chiar să se arunce în foc. Deosebit de spiritual.

Un câine, care doar că nu vorbeşte, un papagal şi o privighetoare.

O vilă în împrejurimile Moscovei şi o moşie ipo­tecată în sudul ţării.

Electricitate, al cărei rost în roman este de cele mai multe ori cu totul de neînţeles.

O servietă din piele rusească, porţelanuri chine­zeşti, o şea englezească, un revolver căruia nu i se întâmplă să ia foc, o decoraţie la butonieră, ana­nas, şampanie, trufe şi stridii.

O întâmplătoare tragere cu urechea la uşă, care prilejuieşte descoperiri senzaţionale.

O armată nenumărată de interjecţii şi o seamă de încercări de a folosi, la locul lui, un termen tehnic.

Aluzii mărunte la împrejurări considerabile.

Foarte des lipsa unui sfârşit.

Cele şapte păcate capitale la început şi o nuntă la sfârşit.

Sfârşit.

Apărută pentru prima oară în revista „Strekoza”, 1850, Nr. 10, 9 martie. Semnat: Antoşa. Povestirea i-a fost retipărită, fără a fi revizuită de autor, în culegerea: „În lumea râsului şi a glu­melor”, Sankt Petersburg, 1900. – Publicăm textul din revistă.

Cuvântul „esquire”, care se întâlneşte în povestire, e luat din romanele engleze traduse, şi reprezintă unul dintre titlurile infe­rioare ale nobilimii engleze, titlu care se dă şi primarilor, jude­cătorilor de pace, avocaţilor şi funcţionarilor superiori.