Domnii cetăţeni

PIESĂ ÎN DOUĂ ACTE

ACTUL ÎNTÂI

Primăria oraşului. Şedinţă

PRIMARUL (după ce a plescăit din buze şi s-a scobit pe îndelete cu degetul în ureche). Dacă aşa stau lucrurile, domnilor, n-aţi vrea să auziţi şi părerea comandantului de pompieri Semion Vavilîci, care-i specialist în branşa asta? Dumnealui să ne explice şi noi să chibzuim.

COMANDANTUL DE POMPIERI. Eu aşa zic… (îşi suflă nasul într-o batistă cu pătrăţele). Cele zece mii de ruble alocate pentru unitatea de pompieri or fi ele o sumă serioasă, dar… (îşi şterge chelia) nu-s decât o iluziune. Nu-s bani, ci vis, atmosferă. Fireşte, şi cu zece mii, poţi avea un post de pompieri, dar vorba e: ce fel de post? Să râdă şi curcile de tine! Vedeţi dumneavoastră… Lucrul cel mai de preţ în viaţa omului e un foişor de foc, asta poate să v-o spună orice savant. Dacă discutăm însă categoric, foişorul nostru de foc nu face doi bani, fiindcă e prea mic. Casele-s înalte (ridică o mână în sus), şi-l înghesuie de jur împrejur, aşa că să fii mulţumit dacă din vârful lui zăreşti cerul, fiindcă de văzut focul nici nu poate fi vorba! Eu le cer pompierilor să facă treabă bună; dar ce-s ei vinovaţi dacă nu văd? Apoi, în ce priveşte partea cabalină şi considerând chestiunea sacalelor… (îşi descheie jiletca, oftează şi continuă cuvântarea cam în acelaşi fel).

CONSILIERII COMUNALI (în unanimitate). Să se mai adauge la buget încă două mii!

(Primarul întrerupe şedinţa timp de un minut pentru a evacua din sală un corespondent de ziar.)

COMANDANTUL DE POMPIERI. Bine. Prin urmare, dumneavoastră consideraţi ca foişorul să fie înălţat cu doi arşini… Bine. Dar dacă privim lucrurile din punctul de vedere şi în sensul că aici e în joc interesul obştesc, interesul de stat, ca să zic aşa, trebuie să spun, domnilor consilieri, că dacă se va apuca de chestiunea asta vreun antreprenor, mă simt dator să vă pun în vedere că lucrarea va costa municipalitatea de două ori mai mult, fiindcă antreprenorul va urmări interesul lui, şi nu interesul obştesc. Dacă însă vom clădi în regie, pe îndelete, atunci, socotind cărămida cu cincisprezece ruble mia şi executând transportul cu caii pompieriei… (ridică privirea în tavan, ca şi cum ar socoti în minte.) vasăzică cincizeci de bârne de doisprezece arşini lungime şi de cinci verşoci grosime… (socoteşte.)

CONSILIERII COMUNALI (cu majoritate zdrobitoare). Să se încredinţeze reparaţia foişorului de foc lui Semion Vavilîci, în care scop să i se aloce pentru început suma de o mie cinci sute douăzeci şi trei de ruble şi patruzeci şi patru de copeici!

NEVASTA COMANDANTULUI DE POMPIERI (care stă în băncile rezervate publicului, în şoaptă către o vecină). Nu ştiu de ce îşi ia pe cap Senea al meu atâtea griji! Ce rost are să se ocupe de construcţii, el care are o sănătate atât de şubredă? Parcă-i plăcut să stai de dimineaţă până seară cu bâta pe lucrători! O să câştige cu reparaţia asta o nimica toată, poate cinci sute de ruble, dar o să-şi zdruncine sănătatea preţ de o mie. Mare prost mai e! Şi toate astea i se trag de la sufletul lui cel bun!

COMANDANTUL DE POMPIERI. Bine. Acum să considerăm chestiunea personalului. Fireşte că eu, ca o persoană, ca să zic aşa, interesată în cauză (se ruşinează), nu pot decât să spun că mie… mi-e totuna… Nu mai sunt om tânăr, sunt şi bolnav; mâine, poimâine pot să mor. Doctorul mi-a spus că am o umflătură în măruntaie şi că, dacă nu-mi păzesc sănătatea, poate oricând să-mi plesnească înăuntru o vână şi atunci mor neîmpărtăşit…

ŞOAPTE ÎN PUBLIC. Dacă-i câine să moară ca un câine.

COMANDANTUL DE POMPIERI. Eu nu cer nimic pentru mine. Am trăit şi aşa, slavă Domnului. Mie nu-mi trebuie nimic… Atât că e de mirare… ba e chiar jignitor… (face un gest de lehamite cu mâna). Îţi faci serviciul numai pentru leafă, ţi-l îndeplineşti cinstit, fără prihană… n-ai o clipă de odihnă nici zi, nici noapte, nu-ţi cruţi sănătatea, şi… şi cu ce te alegi din toate astea? Pentru ce te zbuciumi atâta? Ce folos ai? Nu de mine vorbesc, ci în general… Nimeni n-ar sta cu o asemenea leafă… Un beţivan poate că ar mai primi postul meu, dar un om de ispravă, un om serios, mai curând s-ar lăsa să moară de foame decât să se zbuciume prin coclaurile astea, cu caii şi cu pompierii… (dă din umeri). Ce interes poate să aibă cineva? Dacă lumea din străinătate ne-ar vedea rânduielile, cred că am fi batjocoriţi în toate ziarele străine. În Europa Apuseană, bunăoară la Paris, fiecare stradă îşi are foişorul ei, iar comandanţilor de pompieri li se dă anual o gratificaţie egală cu leafa lor pe tot anul. Acolo da, îţi convine să faci serviciu!

CONSILIERII COMUNALI. Pentru serviciile aduse vreme îndelungată să se acorde lui Semion Vavilîci o sumă de două sute de ruble sub formă de gratificaţie, plătibilă toată o dată.

NEVASTA COMANDANTULUI DE POMPIERI (în şoaptă către vecina sa). Bine a făcut că a cerut… A fost deştept. Deunăzi, la părintele protopop am pierdut o sută de ruble la cărţi şi acum, vezi dumneata, ne pare aşa rău de ele! (cască). Da, foarte rău! Ei, dar e timpul să mergem acasă şi să bem ceaiul.

ACTUL DOI

Scena se petrece lângă foişorul (le foc.

Pompierii străjuiesc.

STRĂJERUL DE PE FOIŞOR (strigă în jos). Hei! Foc la fabrica de cherestea! Dă alarma!

STRĂJERUL DE LA PICIORUL FOIŞORULUI.  Abia acuma ai băgat de seamă? Halal de tine! Lumea aleargă de o jumătate de ceas şi el, caraghiosul, abia acum se trezeşte! (cu înţeles adânc). Sus sau jos, dacă e prost, tot prost rămâne (dă alarma). (După trei minute, comandantul de pompieri, în cămaşă şi cu ochii cârpiţi de somn, se arată la fereastra locuinţei sale, situată în faţa foişorului.)

COMANDANTUL DE POMPIERI. Unde arde, Denis?

STRĂJERUL DE JOS (ia poziţie de drepţi şi salută). La fabrica de cherestea, Înălţimea Voastră!

COMANDANTUL DE POMPIERI (clatină din cap). Doamne, apără-ne! Vântul bate şi uscăciunea e mare… (face un gest de deznădejde cu mâna). Ferească Dumnezeu! E o adevărată pacoste cu nenorocirile astea!… (după ce şi-a mângâiat obrajii). Uite ce-i Denis… Spune-le, frate dragă, să înhame caii şi să pornească într-acolo, iar eu am să vin acuşi… Trebuie să mă îmbrac, una, alta…

STRĂJERUL DE JOS. Dar n-are cine să se ducă, Înălţimea Voastră! Toţi îs plecaţi, numai Andrei e acasă.

COMANDANTUL DE POMPIERI (speriat) Şi unde-s ticăloşii?

STRĂJERUL DE JOS. Makar a pus nişte pingele şi acum s-a dus până în satul vecin să ducă cizmele diaconului. Pe Mihail chiar Înălţimea Voastră a binevoit să-l trimită să vândă ovăz… Egor a plecat cu caii pompieriei s-o ducă dincolo de râu pe cumnata inspectorului de poliţie. Nikita e beat.

COMANDANTUL DE POMPIERI. Şi Alexei?

STRĂJERUL DE JOS Alexei s-a dus să prindă raci, după cum aţi binevoit să-i porunciţi ieri; spuneaţi că mâine o să aveţi musafiri la masă.

COMANDANTUL DE POMPIERI (dând dispreţuitor din cap). Poftim de-ţi fă serviciul cu astfel de oameni! Ignoranţă, lipsă de cultură… beţie… Dacă ne-ar vedea străinătatea, ne-ar face de râs toate ziarele străine! Să luăm, bunăoară, Parisul: acolo echipa de pompieri fuge întruna pe străzi în goana cailor, fără să-i pese de mulţime; acolo ori că e foc, ori că nu e, pompierii aleargă mereu! Iar aici arde o fabrică de cherestea, e pericol mare, şi niciunul dintre ei nu-i acasă, parcă… i-ar fi luat dracu’! Da, mai avem mult până să ajungem din urmă Europa! (întorcându-se cu faţa spre odaie, dezmierdător). Alaşenka, pregăteşte-mi uniforma!

Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1884, Nr. 45, 10 noiembrie, cu titlul: Domnii târgoveţi. (Mister în două acte.) Semnată: A. Cehonte. Fără modificări a intrat în culegerea „Povestiri felurite”, Sankt Petersburg, 1886. Cu un titlu nou şi cu însemnate modificări de stil a fost inclusă în culegerea de „Opere” din anul 1899, vol. I. Publicăm textul din 1899.