A plecat

Abia se sculaseră de la masă. În regiunea stomacului simţeau o fericire tihnită; gura li se deschidea mereu într-un căscat şi o dulce piroteală le îngreuia pleoapele. Soţul aprinse o ţigară de foi, îşi întinse mădularele şi se lungi pe canapea. Soţia se aşeză la căpătâiul lui şi începu să toarcă ca o pisică… Amândoi erau fericiţi.

— Spune-mi ceva… căscă bărbatul.

— Ce să-ţi spun? Mm… Ah, da! Ai auzit? Sofi Okurkova s-a măritat cu… zi-i pe nume… cu von Tramb! E scandalos!

— Şi ce vezi tu scandalos în asta?

— Ce? Dar Tramb ăsta e un ticălos! Un nemernic… Un om fără scrupule! Lipsit de principii! E un monstru cât priveşte moralitatea! A fost administrator la un conte, a făcut avere şi acum a intrat la calea ferată unde fură de stinge… Până şi pe soră-sa a jefuit-o… Într-un cuvânt, e un nemernic şi un escroc! Ăsta-i om pe care să-l iei de bărbat? Să trăieşti cu el?! Mă mir! O fată cu un suflet atât de cinstit, şi uite… Pentru nimic în lume n-aş fi luat un individ ca ăsta! Să fi fost milionar, să fi fost frumos ca un zeu, şi tot nu m-aş fi uitat la el! N-aş putea accepta ca bărbatul meu să fie un ticălos!

Soţia sări în picioare şi, roşie de indignare, începu să se plimbe prin odaie… Ochişorii i se aprinseră de mânie. Se vedea că era adânc convinsă de cele ce spune.

— Acest Tramb e o canalie! Ce proaste şi josnice sunt femeile care se mărită cu asemenea domni!

— Aşa-i… fireşte… tu nu l-ai fi luat… Mda… Dar dacă, de pildă, ai afla acum că şi eu sunt… un nemernic?… Ce ai face?

— Eu? Te-aş părăsi! N-aş mai rămâne nicio clipă lângă tine! Nu pot să iubesc decât un om cinstit! Dacă aş afla că ai făcut numai a suta parte din ceea ce a făcut Tramb… aş pleca imediat! Adieu! N-aş mai rămâne nicio clipă!

— Aşa-a?… Hm… Nu mai spune! N-aş fi crezut… He-he-he… Minte de îngheaţă apele şi nici nu roşeşte!

— Eu nu mint niciodată! Încearcă numai să faci vreo ticăloşie, şi ai să vezi!

— Ce să mai încerc? Parcă tu nu ştii? Eu sunt mai dihai ca von Tramb al tău!… Tramb e un prunc nevinovat pe lângă mine. Ce te uiţi aşa? Mai e nevoie să-ţi explic?… (Pauză). Ce leafă am eu?

— Trei mii pe an.

— Şi cât costă colierul pe care ţi l-am cumpărat săptămâna trecută? Două mii… Nu-i aşa? Şi rochia de ieri, cinci sute… Vila, două mii… He-he-he. Ieri n-am reuşit să scap de tatăl tău până nu i-am dat o mie de ruble…

— Dar, Pierre, veniturile suplimentare…

— Echipajul… Medicul casei… Notele modistelor. Alaltăieri ai pierdut la cărţi o sută de ruble…

Soţul se aşeză în capul oaselor, îşi propti bărbia în pumni şi rosti un întreg rechizitoriu. Apoi se duse la biroul său şi-i arătă nevestei câteva probe materiale…

— Acum vezi bine, draga mea, că von Tramb al tău e un fleac, un biet hoţ de buzunare în comparaţie cu mine. Adieu! Du-te şi nu mai judeca pe nimeni de azi înainte!

Asta-i tot. Poate că cititorul mă va întreba:

— Şi a plecat de la bărbatul ei?

— Da, a plecat… în odaia de alături.

Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1883, Nr. 5, 29 ianuarie. Semnată: A. Cehonte. Publicăm acest text.