Câteva cugetări despre suflet

După părerea guvernantelor instruite şi a nevestelor savante de guvernator, sufletul este o obiectivare nedeterminată a substanţei psihice. Personal n-am nici un motiv să nu fiu de acord.

Un mare savant a scris odată: „Pentru a găsi sufletul, luaţi un om căruia şefii i-au tras cu câteva clipe înainte o săpuneală straşnică şi strângeţi-i zdravăn piciorul cu o curea. Faceţi apoi o incizie în călcâi şi veţi găsi ceea ce căutaţi”.

Cred în metempsihoză… Această credinţă am căpătat-o din experienţă proprie. În timpul vegetării mele pe pământ, sufletul meu s-a întrupat în multe animale şi plante şi a cunoscut toate stadiile şi treptele animale, despre care vorbeşte Buddha…

Am fost mormoloc când m-am născut, şi poamă bună când am păşit în viaţă. Intrând într-o slujbă la stat, am ajuns vulpoi; şeful mă făcea bou, prietenii – măgar, liber-cugetătorii – dobitoc. În tren, fugeam de controlor ca un iepure. La ţară, în mijlocul mujicilor, mă simţeam lipitoare. Când au fost delapidaţi nişte bani, am fost un timp ţap ispăşitor. Însurându-mă, am ajuns vită cornută. Răzbătând în cele din urmă până la drumul cel bun, am făcut burtă şi am devenit porc.

Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1884, Nr. 15, 14 aprilie. Semnată: Omul fără splină. Publicăm acest text.