Cazuri de mania grandiosa
ÎN ATENŢIA ZIARULUI „MEDICUL”
Nimeni nu se îndoieşte că, pe lângă foloase, civilizaţia a adus omenirii şi cumplite neajunsuri. Asupra acestui lucru stăruie mai ales medicii, care pe bună dreptate văd în progres cauza bolilor de nervi, constatate atât de des în ultimele decenii. În America şi în Europa întâlneşti la fiecare pas tot felul de cazuri de tulburări nervoase, de la cea mai banală nevralgie până la psihoza cea mai gravă. Eu însumi am avut prilejul să întâlnesc cazuri grave de psihoză, ale căror pricini nu trebuiesc căutate decât în civilizaţie.
Cunosc un căpitan în retragere, fost pretor. Omul acesta are o scrânteală: „Adunările sunt oprite”. Şi numai pentru că adunările sunt oprite şi-a tăiat toată pădurea, nu stă la masă cu familia, nu lasă cireada satului să-i treacă pe moşie şi aşa mai departe. Odată, când a fost poftit la alegeri, a strigat:
— Dar dumneavoastră nu ştiţi că adunările sunt oprite?
Un fost uriadnic, dat afară pentru necinste sau pentru prea multă cinste (nu-mi mai aduc bine aminte pentru ce anume), are altă scrânteală: „Ia să stai puţin la răcoare, măi frate!” Închide într-o ladă câini, pisici, găini, şi le ţine sub lacăt un anumit număr de zile. În sticle ţine închise libărci, ploşniţe, păianjeni. Când are bani, se plimbă prin sat şi tocmeşte oameni care să stea închişi.
— Nu vrei să intri puţin la răcoare, dragul meu? se roagă el. Haide, ce te costă? Tot îţi dau drumul până la urmă! Fă-mi şi mie pe plac!
Când găseşte pe unul care se învoieşte, îl închide la beci, îl păzeşte zi şi noapte şi nu-i dă drumul decât la termenul stabilit.
Unchiul meu, căpitan de intendenţă, mănâncă pesmeţi mucegăiţi şi poartă pingele de carton. Iar pe cei din casă care îi urmează pilda, îi răsplăteşte cu o deosebită dărnicie.
Ginerele meu, accizar, are altă scrânteală:
„Publicitatea e mare lucru!” Cândva a fost atacat într-un ziar pentru un şantaj şi asta a fost pricina scrântelii lui. E abonat la aproape toate ziarele din capitală, dar să nu vă închipuiţi că le citeşte! Nu caută în ele decât lucruri „prejudiciabile”. Cum zăreşte aşa ceva, se înarmează cu un creion colorat şi începe să mâzgălească. După ce a mâzgălit tot ziarul, îl dă vizitiilor să-şi răsucească ţigări şi se potoleşte până la primirea numerelor următoare.
Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki” 1883, 4, 22 ianuarie. Semnată: Omul fără splină. Publicăm acest text.
