Două scrisori

I. O ÎNTREBARE SERIOASĂ

Dragul şi scumpul meu unchi, Anisim Petrovici! Chiar acum a fost la mine consăteanul dumitale Kuroşeev şi mi-a spus, între altele, că de curând vecinul dumitale Murdaşevici s-a întors cu familia din străinătate. Această ştire m-a mirat cu atât mai mult cu cât umbla zvonul că Murdaşevicii vor rămâne pentru totdeauna în străinătate. Scumpul şi dragul meu unchi! Dacă ţii cât de puţin la nepotul dumitale, du-te, te rog, la Murdaşevici şi află ce mai face Maşenka, fiica lui adoptivă. Îţi dezvălui o taină pe care o păstrez adânc în suflet. Numai dumitale pot să ţi-o încredinţez. O iubesc pe Maşenka! O iubesc la nebunie, mi-aş da şi viaţa pentru ea! Şase ani de despărţire n-au micşorat nici cu o iotă dragostea mea pentru ea. Ce face, cum o duce? Scrie-mi cum ai găsit-o, dacă îşi mai aduce aminte de mine, dacă mă iubeşte ca pe timpuri? Pot să-i trimit o scrisoare? Află toate acestea, dragul meu unchi, şi scrie-mi cât mai amănunţit.

Spune Maşenkăi că nu mai sunt studentul sfios, sărac, de altădată… Am ajuns avocat, am clientelă, bani… Într-un cuvânt, nu-mi mai lipseşte decât ea ca să fiu pe deplin fericit… Numai ea!

În aşteptarea unui răspuns cât mai grabnic, te îmbrăţişez. Vladimir Greciniov.

II. UN RĂSPUNS AMĂNUNŢIT

Scumpul meu nepot Volodea! Chiar a doua zi după ce am primit scrisoarea ta, m-am dus la Murdaşevici. Ce om cumsecade! A îmbătrânit el şi a încărunţit cât a stat în străinătate, dar nu a uitat de vechiul său prieten: cum am intrat, m-a cuprins în braţe, s-a uitat lung la mine şi mi-a spus cam sfios, cu duioşie: „Nu vă recunosc!” Când însă i-am spus cum mă cheamă, m-a îmbrăţişat încă o dată şi a exclamat: „Acum mi-aduc aminte!” Ce om cumsecade! M-a poftit să şed, am băut şi am mâncat, apoi i-am tras şi un mic preferans la o zecime de copeică punctul. Mi-a povestit câte-n Lună şi-n stele despre cele văzute în străinătate. Ce să-ţi spun, mi-a mers la inimă! Mai ales m-a făcut să râd cu descrierea hazlie a caraghioaselor moravuri nemţeşti. Spune însă că ştiinţa lor a ajuns foarte departe. Mi-a arătat şi un tablou, cumpărat în trecerea lui prin Italia şi care reprezintă o persoană de sex feminin într-o îmbrăcăminte fistichie şi deşuchiată. Am văzut-o şi pe Maşenka ta. Era într-o rochie bogată de culoare trandafirie, cu podoabe, din cele de preţ. Îşi aduce aminte de tine şi i-au dat chiar lacrimile când m-a întrebat ce mai faci. Aşteaptă o scrisoare de la tine şi îţi mulţumeşte că nu ai uitat-o şi că mai nutreşti sentimente pentru ea. Îmi scrii că ai clientelă şi bani! Păstrează-ţi cu grijă banii, drăguţule, şi fii cumpătat şi stăpânit. Când eram tânăr m-am lăsat şi eu pradă unor excese voluptoase, dar numai scurtă vreme şi cu destulă măsură; totuşi acum mă căiesc. Acestea fiind zise, îţi trimit binecuvântarea mea şi îţi doresc toate cele bune.

Binevoitorul tău unchi Anisim Greciniov.

P. S. Scrii cam încâlcit, dar foarte atrăgător şi cu multă elocvenţă.

Am arătat scrisoarea ta tuturor vecinilor. După ce au citit-o, te-au socotit mare scriitor, şi Vladimir, fiul părintelui Grigori, a copiat-o chiar ca s-o trimită la ziar. Am arătat-o Maşenkăi şi bărbatului ei, neamţul Uhrmacher, cu care Maşenka s-a măritat anul trecut. Neamţul ţi-a citit scrisoarea şi a lăudat-o şi el. Acum le-o arăt şi le-o citesc tuturor. Mai scrie-mi! Icrele negre pe care le-am mâncat la Murdaşevici au fost straşnice!

Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1884, Nr. 10, 10 martie. Semnată: Omul fără splină. În volumul al XIX-lea suplimentar al culegerii de „Opere” ale lui Cehov (1911) povestirea e redată în altă redactare, pesemne după şpalturi revăzute de autor. Publicăm textul din volumul al XIX-lea suplimentar.