Eclipsa de Lună

DIN VIAŢA DE PROVINCIE

Circulară.

În ziua de 22 septembrie, la ora zece seara, urmează să aibă loc o eclipsă a planetei Luna. Dat fiind că un asemenea fenomen al naturii nu numai că nu este dăunător ordinei publice, ci chiar folositor, având în vedere că dovedeşte că până şi planetele se supun adesea legilor naturii, vă recomand, cu scop de stimulare, să daţi dispoziţii ca în seara aceea să se aprindă în sectorul dumneavoastră toate felinarele de pe străzi, pentru ca întunericul serii să nu împiedice autorităţile şi pe locuitori să observe eclipsa susmenţionată şi de asemenea, vă rog, stimate domn, să vegheaţi cu asprime să nu se producă cu această ocazie pe străzi, adunări, strigăte de bucurie şi alte perturbaţiuni. Vă rog să-mi raportaţi despre persoanele care vor interpreta tendenţios susmenţionatul fenomen al naturii şi dacă s-au găsit astfel de persoane (ceea ce de altfel mă tem că nu va fi cazul, cunoscând înţelepciunea locuitorilor oraşului nostru).

Gniloduşin

pentru conformitate: Secretarul Triasunov .

Drept răspuns la adresa Înălţimii Voastre cu Nr. 1032, am onoarea a vă declara că în sectorul meu nu există felinare de stradă, din care cauză eclipsa planetei Luna a avut loc într-o întunecime completă, dar că, cu toate acestea, a fost urmărită de multă lume cu claritatea cuvenită. Nu au fost tulburări ale ordinei publice, interpretări tendenţioase sau manifestări de nemulţumire, cu excepţia meditatorului Amfilohi Babelmandebski, fiul diaconului, care, răspunzând întrebării unui locuitor în ce constă cauza acestei întunecări a planetei Luna, a început să dea o interpretare lungă, ce tindea vădit la dărâmarea noţiunilor bunului-simţ. Nu am înţeles însă în ce consta interpretarea lui, deoarece Domnia Sa, dând explicaţii în materie de ştiinţă, folosea, în vorbele sale, numeroase expresii străine.

Ukusi-Kalancevski .

Drept răspuns la adresa Înălţimii Voastre cu Nr. 1032, am onoarea a vă raporta că în sectorul ce îmi este încredinţat nu a fost eclipsă de Lună, cu toate că pe cer s-a petrecut de fapt un oarecare fenomen al naturii constând în întunecarea luminii Lunii, dar nu pot să afirm cu certitudine dacă aceasta a fost eclipsa. După cercetări minuţioase, s-au dovedit a fi în sectorul meu numai trei felinare de stradă, care au fost aprinse după spălarea geamurilor şi curăţirea lor pe dinăuntru, dar toate aceste măsuri nu au adus folosul cuvenit, deoarece întunecarea susmenţionată a avut loc când felinarele se stinseseră în urma bătăii vântului şi a pătrunderii lui prin geamurile sparte şi, prin urmare, n-au putut lumina întunericul menţionat în adresa Înălţimii Voastre. Adunări nu au fost, deoarece toţi locuitorii dormeau, cu singura excepţie a pisarului zemstvei, Ivan Avelev, care şedea pe gard şi, privind prin pumn la întunecare, zâmbea suspect şi spunea: „Despre mine ar putea să nu fie Lună deloc… Puţin îmi pasă!” Când i-am făcut însă observaţia că aceste vorbe sunt uşuratice, mi-a declarat obraznic: „Dar tu, mormolocule, de ce ţii partea Lunii? Te pomeneşti că de sărbători te-ai dus şi la ea cu plocon?” Cu acest prilej a adăugat o expresie imorală, în sensul unei înjurături populare, despre ceea ce am onoarea a vă raporta.

Glotalov.

Conform cu originalul: Omul fără splină

Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1884, Nr. 39, 29 septembrie. Semnată: Omul fără splină. Publicăm acest text.

Share on Twitter Share on Facebook