Leit bunicu-meu

O noapte de năduf, cu ferestre larg deschise, cu purici şi ţânţari. Mi-e sete de parc-aş fi mâncat scrumbie sărată. Stau întins pe pat, mă răsucesc de pe o parte pe alta şi încerc să adorm. Dincolo de perete, în camera de alături, bunicu-meu, general în retragere, care stă la mine şi pe care-l întreţin eu, se răsuceşte şi el şi nu poate dormi. Pe amândoi ne mănâncă puricii şi amândoi suntem furioşi şi bodogănim. Bunicul geme, suflă pe nas şi îşi foşneşte tichia lui crohmolită.

— Nebunule! mormăie el. Ţ-ţ-ţ-ţângăule! N-ai mâncat destulă bătaie, tânăr fără minte.

— Pe cine ocărăşti, bunicule?

— Parcă nu ştii pe cine… Prea vi se îngăduie toate, prea sunteţi răsfăţaţi, nu vi se cere nimic… (Bunicul trage aer în piept şi dă drumul tusei lui bătrâneşti.) Să te fi trecut de vreo trei ori prin şiruri de soldaţi cu vergi, ţi-ar fi venit minţile la cap… De ce n-ai cumpărat praf de purici? De ce? Te întreb? Din lene? Din nepăsare?

— Nu mă laşi să dorm, bunicule! Mai taci odată!

— Gura! Dă-ţi seama cu cine vorbeşti! (Bunicul se scarpină mai tare şi ridică glasul.) Te mai întreb o dată: de ce n-ai cumpărat praf de purici? Şi cum îndrăzneşti, domnul meu, să-ţi permiţi fapte atât de revoltătoare încât a ajuns să se plângă lumea de tine? Ai? Ieri colonelul Dubiakin s-a plâns că i-ai furat nevasta! Cine ţi-a dat voie? Şi cu ce drept faci una ca asta?

Bunicul mă ocărăşte mult şi de la ocară trece la morală: porunca a şaptea, temeliile căsătoriei etc.

— Toate astea le înţeleg mai bine ca dumneata, bunicule, spun eu. Mă căiesc, mă mustră conştiinţa, dar nu pot să mă stăpânesc. Îţi semăn leit! Odată cu trupul şi sângele, am moştenit de la dumneata toate virtuţile dumitale. E greu să lupţi împotriva eredităţii!

— Eu… eu nu m-am atins de femeile altora… Astea-s născociri!

— Oare? Ia adu-ţi aminte, acum zece ani, când împliniseşi şaizeci, ai furat de la aproapele dumitale nu soţia, nu nevasta rămasă singură pentru o vreme, ci logodnica. Ai uitat de Ninocika?

— Dar m-am… m-am căsătorit cu ea…

— Cred şi eu! Numai că Ninocika nu fusese deloc crescută, îngrijită şi educată pentru un moşneag de şaizeci de ani. Orice tânăr ar fi luat de nevastă o fată deşteaptă şi frumoasă ca ea; îşi şi găsise chiar un logodnic potrivit, dar dumneata ai venit cu gradul şi cu banii dumitale, i-ai speriat pe părinţi şi i-ai sucit capul acestei fete de şaptesprezece ani cu fel de fel de momeli. Mi-aduc aminte cât a mai plâns fata la cununie! Cât s-a mai căit după aceea, sărăcuţa! Şi a fugit cu un beţiv de locotenent, numai ca să scape de dumneata… Ai fost o poamă bună, bunicule!

— Stai… stai… Asta nu te priveşte… Să te fi trecut prin vergi de vreo cinci ori, n-ai fi… n-ai fi jefuit-o pe soră-ta Daşa… Numai de rele te ţii… De ce i-ai făcut proces şi i-ai luat o sută de deseatine?

— De la dumneata am luat pilda. Semăn leit cu dumneata, bunicule! De la dumneata am învăţat să jecmănesc! Adu-ţi aminte, când făceai serviciul la intendenţă şi când ai fost trimis după aceea în gubernia Ufa…

Ne ciorovăim mult timp în felul acesta. Bunicul mă acuză de douăzeci de fărădelegi şi eu le pun pe toate douăzeci pe socoteala neamului, a eredităţii. În cele din urmă bunicul răguşeşte şi începe să zgârie peretele de mânie.

— Uite ce, bunicule, îi spun eu. Aşa n-o să ne vină somnul. Hai să facem o baie şi să bem puţină vodcă. Să vezi ce bine o să dormim pe urmă!

Bunicul se îmbracă bombănind şi mergem amândoi la râu. Noaptea e frumoasă, cu Lună. Facem o baie şi ne întoarcem acasă. Sticluţa e pe masă. Torn două păhăruţe. Bunicul ia unul, face semnul crucii şi spune:

— Să te fi trecut prin vergi de vreo zece ori… ţi-ar fi venit minţile la cap! Be… beţivule!

După ce mai bombăne un timp, bunicul îşi bea mâniat păhăruţul şi ia o bucată de cârnat. Şi eu – fiindcă am moştenit dragostea pentru băutură – beau şi mă duc să mă culc.

Şi asta în fiecare noapte.

Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1883, Nr. 25, 18 iunie. Semnată: A. Cehonte. S-au păstrat foile culese şi puse în pagină pentru culegerea de „Opere” la Arhiva literară centrală din Moscova). Publicăm textul din foi.

Acest text arată că, pregătind povestirea pentru culegerea de „Opere”, Cehov a scurtat-o, a modificat-o şi, pe alocuri, a completat-o. Totuşi povestirea n-a mai fost inclusă de el în culegerea de „Opere”.