Neamţul recunoscător
Am cunoscut un neamţ recunoscător.
L-am întâlnit întâia oară la Frankfurt-pe-Main. Mergea pe Dummstrasse cu o maimuţică de lanţ. Pe chipul lui se citea foamea, dragostea de patrie şi supunerea faţă de soartă. El cânta jalnic şi maimuţica juca. Mi s-a făcut milă de ei şi le-am dat un taler.
— Oh, vă mulţumesc! mi-a spus neamţul, strângând talerul la piept. Vă mulţumesc! N-am să uit până în mormânt pomana dumneavoastră.
A doua oară l-am întâlnit pe acest neamţ la Frankfurt-pe-Oder. Mergea pe Eselstrasse şi vindea cârnăciori fripţi. Zărindu-mă, l-au podidit lacrimile, şi-a ridicat privirea spre cer şi a spus:
— Oh, vă mulţumesc, mein Herr! N-am să uit niciodată talerul cu care m-aţi salvat de la foame, pe mine şi pe răposata mea maimuţă! Talerul dumneavoastră ne-a adus atunci confortul!
A treia oară l-am întâlnit pe neamţ în Rusia (in diesem Russland ). Dădea lecţii de limbi moarte, de trigonometrie şi de teorie a muzicii. În timpul liber îşi căuta un post de director la calea ferată.
— Oh, mi-aduc aminte de dumneavoastră! îmi spuse el, strângându-mi mâna. Ruşii sunt oameni răi, dar dumneavoastră sunteţi o excepţie. Nu-mi plac ruşii, dar de dumneavoastră şi de talerul dumneavoastră n-am să uit până în mormânt!
Nu l-am mai întâlnit de atunci.
Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1883, Nr. 40, 1 octombrie. Semnată: Omul fără Splină, Publicăm acest text.
