Proasta sau căpitanul la pensie

SCENETĂ DINTR-UN VODEVIL INEXISTENT

Sezon de căsătorii. Căpitanul la pensie Sousov ^cxc (şade pe o canapea de muşama, cu un picior îndoit sub el şi ţinându-şi cu amândouă mâinile pe celălalt. În timp ce vorbeşte, se leagănă.) Peţitoarea Lukinişna (o bătrână lăbărţată, cu înfăţişare nătângă dar blajină, şade mai la o parte pe un scăunaş. Pe faţă îi e întipărit un amestec de groază şi de uimire. Din profil seamănă cu un melc, en face – cu o libarcă. E slugarnică în vorbă şi sughite după fiecare cuvânt).

Căpitanul. La drept vorbind, dacă priveşti toate astea dintr-un punct de vedere, Ivan Nikolaici a procedat foarte substanţial. A făcut bine că s-a însurat. Orice ai fi, profesor sau geniu, dacă nu eşti însurat se cheamă că nu faci o leţcaie. N-ai nici cenz, nici opinie publică… Omul neînsurat nu poate avea în societate adevărată greutate… Să luăm, bunăoară, exemplul meu… Sunt un om din clasa cultă, sunt proprietar de casă şi am şi gologani… Am şi grad… şi decoraţie. Ei şi? Mare scofală! Cine-s eu, dacă mă consider dintr-un punct de vedere? Un om fără căpătâi… Un fel de sinonim şi atâta tot (cade pe gânduri). Toţi îs însuraţi, toţi au copilaşi, numai eu nu… ca în romanţa aceea… (cântă cu glas de tenor o romanţă tristă). Aşa-i şi cu mine… Măcar de-aş găsi o logodnică rămasă de căruţă.

Lukinişna. De ce să iei una rămasă de căruţă? Pe tine, taică, te-ar lua şi una cu căutare. Cu sufletul tău nobil şi cu calităţile astea ale tale, oricare te-ar lua, chiar şi una cu bani…

Căpitanul. Nu-mi trebuie una cu bani. N-am să-mi permit să fac o ticăloşie ca asta, să mă însor pentru bani. Bani am şi nu vreau să mănânc eu pâinea nevesti-mii, ci s-o mănânce ea pe a mea. Dacă iau una săracă, ea îşi va da seama; va înţelege… N-am atâta egoism în mine ca să mă însor din interes…

Lukinişna. Asta cam aşa-i, taică… Sunt fete sărace care-s mai frumoase decât cele bogate…

Căpitanul. Nici frumuseţe nu-mi trebuie. Ce rost are? Doar nu te-nsori cu frumuseţea. Frumuseţea nu trebuie să fie în trup, ci în suflet… Îmi trebuie bunătate, blândeţe, nevinovăţie… Vreau ca nevastă-mea să mă stimeze, să mă respecte…

Lukinişna. Hm… Cum s-ar putea să nu te respecte dacă ai fi soţul ei legitim? Să n-aibă atâta cultură în ea?

Căpitanul. Stai, nu mă întrerupe. Nici una cultă nu-mi trebuie. Fireşte că în ziua de astăzi fără cultură nu merge, dar vezi că e cultură şi cultură. Fireşte, e mare lucru când nevastă-ta o dă pe franţuzeşte şi pe nemţeşte şi mai ştiu eu pe ce alte graiuri; da, e chiar foarte mare lucru. Dar ce folos dacă nu se pricepe să-ţi coasă, bunăoară, un nasture? Fac parte din clasa cultă, sunt primit peste tot, pot să spun că stau de vorbă cu prinţul Kanitelin ^cxci cum stau de vorbă cu tine acum, dar am un caracter simplu. Îmi trebuie o fată simplă. Nu-mi trebuie minte. Bărbatul să aibă minte; o fiinţă feminină poate să se descurce şi fără minte.

Lukinişna. Bine ziseşi, taică. În ziua de astăzi chiar şi în gazete scrie că deştepţii nu-s buni de nimic.

Căpitanul. Una mai proastă o să mă iubească, o să mă respecte şi o să-şi dea seama ce fel de om sunt. Şi o să-mi ştie şi de frică. Pe când una deşteaptă îmi va mânca pâinea, dar nu va simţi a cui e pâinea. Să-mi cauţi o proastă… Da, chiar aşa, să ştii; o proastă. Ai dibuit vreuna din astea?

Lukinişna. Am dibuit eu mai multe (cade pe gânduri). Pe care dintre ele să ţi-o dau? Fete proaste sunt câte vrei, dar toate-s proaste deştepte… Orice proastă are şi ea mintea ei… Tu vrei una proastă de tot? (Se gândeşte.) Am eu una prostuţă, dar nu ştiu dacă o să-ţi placă… E fată de negustor şi are vreo cinci mii zestre… N-aş putea zice că-i urâtă, ci aşa: nici da, nici ba… e slăbuţă, subţirică… E alintătoare, gingaşă… Inimă bună are berechet! E gata să-şi dea şi cămaşa de pe ea dacă o roagă cineva… E şi blândă… Când o păruieşte mă-sa nu zice nici pâs, o vorbă nu scoate! A fost crescută cu frică de părinţi, se duce la biserică, la nevoie… se pricepe şi la gospodărie… Numai că de… e cam aşa (îşi flutură degetele la tâmplă)… Nu mă osândi, păcătoasa de mine pentru felul cum o judec, dar îţi dau cuvântul meu adevărat, ca în faţa lui Dumnezeu: nu-i în toate minţile! E neroadă… Tace, tace, tace ca o moartă… Stă jos şi tace, şi deodată nitam-nisam – hop! Parcă ar fi opărit-o cineva cu apă clocotită. Sare de pe scaun ca o nebună şi îi dă drumul… Vorbeşte, vorbeşte, spune vrute şi nevrute… Nu mai isprăveşte… Atunci şi pe părinţi îi găseşte proşti, şi mâncarea fără gust, şi vorbele ce se spun nu-i sunt pe plac. Se plânge că e singură pe lume, că cei din jur i-au mâncat zilele… Şi-i dă zor că n-are cine s-o înţeleagă… E neroadă, ce mai! A peţit-o negustorul Kaşalotov şi ce crezi, l-a repezit! I-a râs în faţă… Şi doar e un negustor bogat, frumos, aligant de parcă ar fi un ofiţeraş. Face ce face şi pune mâna pe câte o nenorocită de carte, se închide în cămară şi începe să citească…

Căpitanul. Proasta asta nu se potriveşte cu categoria mea… caută-mi alta (se ridică şi se uită la ceas)… Şi acum bonjur! Trebuie să plec. Am şi eu… chestiunile mele de burlac…

Lukinişna. Du-te, taică! Călătorie sprâncenată! (Se scoală.) Sâmbătă seară am să mai trec pe la tine să mai vorbim despre logodnică (se îndreaptă spre uşă)… Dar… pentru chestiunile de burlac nu-ţi trebuie nimic?

Apărută pentru prima oară în revista „Budilnik”, 1883, Nr. 38, 17 septembrie. Semnată: A. Cehonte. Publicăm acest text.