Stimate domn! Ştiu totul! Săptămâna aceasta au fost şase incendii mari şi patru mici. Un tânăr s-a împuşcat din dragoste înflăcărată pentru o fată, iar aceasta, aflând de moartea lui, şi-a pierdut minţile. Portarul Guskin s-a spânzurat din cauza abuzului de spirtoase. Ieri s-a scufundat o barcă cu doi pasageri şi un copil mic… Bietul copil! La „Arkadia”, i-au ars unui negustor haina la spate, i-au făcut o gaură şi mai-mai să-i frângă gâtul. Au fost prinşi patru pungaşi bine îmbrăcaţi, şi a avut loc naufragiul unui tren de marfă. Toate le ştiu, stimate domn! Atâtea întâmplări plăcute, atâţia bani în punga dumitale şi mie nu-mi dai nicio leţcaie!… Un domn cumsecade nu procedează astfel!
Croitorul dumitale, Zmirlov
Corespondent: Omul fără splină.
Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1884, Nr. 23, 9 iunie, la rubrica: „Din puşculiţa cu curiozităţi”, Semnată: Omul fără splină. Publicăm acest text.