Sâcâială…
Dascălul Otlukavin stă în strană şi ţine între degetele lui groase o pană de gâscă cu partea de sus roasă între dinţi. Fruntea îngustă i s-a încreţit, iar pe nas are pete de toate culorile, de la trandafiriu până la albastru închis. În faţa lui, pe scoarţa roşcată a Triodului Floriilor, se află două sferturi de coală. Pe unul dintre ele e scris: „Pentru sănătatea celor vii”, iar pe celălalt: „Pentru odihnirea celor morţi” şi sub ambele titluri se înşiră câte o coloană de nume. Lângă dascăl, în picioare, cu o legăturică pe umeri, stă o băbuţă îngrijorată. E dusă pe gânduri.
— Şi mai cine? întreabă dascălul, scărpinându-se alene după ureche. Hai, zi mai repede, că n-am vreme de pierdut. Trebuie să încep să citesc Ceasurile Împărăteşti.
— Acuşica, maică, acuşica… Ia scrie mata: pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrei şi Daria cu copiii lor… Mitri şi iar Andrei, Antip, Maria…
— Ei, stai, nici aşa pe nerăsuflate… că nu pleacă trenu’… Ia-o mai domol…
— Pe Maria ai scris-o? Apăi atunci zi-i înainte: Kirill, Gordei, Gherasim, pruncul adormit întru domnul, Pantelei… L-ai scris pe răposatul Pantelei?
— Stai, stai niţel: Pantelei e mort?
— Mort, Dumnezeu să-l ierte! oftează bătrâna.
— Păi, atunci de ce-mi spui să-l trec la „sănătate”? se burzuluieşte dascălul, ştergându-l pe Pantelei şi trecându-l pe lista cealaltă. Ei păcatele mele! Vorbeşte limpede, cu judecată, nu le încurca. Cine mai este pentru „odihnirea sufletului”?
— Pentru „odihnire”? Stai puţin… Acuşica maică… Hai, scrie: Ivan, Avdokia, iarăşi Daria, Egor… Aşa… acum mai scrie: ostaşul Zahar… Sunt patru ani de când l-au luat la armată şi de atunci nu s-a mai auzit nimic de el.
— Carevasăzică a murit?
— Da’ cine poate şti! O fi murit, n-o fi murit, mata scrie-l acolo.
— Păi unde să-l scriu, păcatele mele? Dacă-i mort, trebuie să-l trec la „odihnire”, dacă-i viu, trebuie să-l trec la „sănătate”. Cine să vă mai înţeleagă?
— Hm! Apăi eu aşa zic, drăguţă: mata scrie-l şi colo şi colo – şi pe urmă om vedea. Lui, totuna o să-i fie, ori că l-ai scrie ici, ori că l-ai scrie dincolo: era un om de nimic, un om pierdut. Ai scris? Aşa… Ia mai scrie: pentru odihnirea sufletului lui Mark, Levonti, Arin… Aşa, acum scrie: Kuzma cu Anna, Fedosia care boleşte…
— Fedosia care boleşte, la „odihnire”? Ptiu!
— Cum? Vrei să mă treci pe mine la „odihnire”? Ţi-ai ieşit din minţi?
— Ptiu, ptiu! Mă încurci, deşteapto! Dacă n-ai murit, apoi spune că n-ai murit, că n-ai de ce să te înghesui la morţi. Atâta ştii: să mă-ncurci! Poftim, acum trebuie s-o şterg de aici pe Fedosia şi s-o scriu dincolo. Am stricat toată hârtia… Ei, acum ascultă, am să-ţi citesc şi să-mi spui dacă e bine. Pentru sănătatea lui Andrei şi Daria cu copiii, iarăşi Andrei, Antip, Maria, Kirill, Gherasim, pruncul adormit întru Domnul… Stai! Cum de a nimerit aici copilul Gherasim? Adormit întru Domnul şi uite-l la „sănătate”! De tot m-ai încurcat, amărâto! Bată-te să te bată, că mare încurcătură mi-ai făcut!
Dascălul clătină din cap, îl şterge pe Gherasim şi-l trece la morţi.
— Ei, acum ascultă: pentru sănătatea Mariei, lui Kirill, a ostaşului Zahar… Şi a mai cui?
— Pe Avdokia ai scris-o?
— Pe Avdokia? Hm! Avdokia… Evdokia, cercetează dascălul amândouă listele. Aşa parcă mi-aduc aminte că am scris-o, dar acum s-o ia naiba că n-o mai găsesc… A, uite-o: e trecută la morţi…
— Avdokia la morţi? se miră băbuţa. Păi cum, maică? Nu s-a împlinit nici anul de când s-a măritat şi matale chemi moartea pe capul ei ca o piază rea? Dumneata le încurci, drăguţă, şi tot pe mine te superi. Când scrii, se cuvine să te rogi la Cel de Sus. Dacă ai să scrii aşa, cu năduf la inimă, apăi are să se bucure diavolul. El te-a zăpăcit aşa!…
— Taci, că iar mă încurci!
Dascălul se încruntă şi, după o matură gândire, o şterge cu grijă pe Avdokia de pe lista morţilor. La litera „d”, pana se poticneşte, scârţâie şi împroşcă stropi mari. Dascălul se tulbură şi se scarpină la ceafă.
— Carevasăzică, Avdokia trebuie scoasă de aici, bodogăneşte el stânjenit, şi scrisă dincolo… Aşa e? Stai, stai uşurel, dacă o scriu acolo, se cheamă că e pentru „sănătate”. Dacă o trec aici, e pentru „odihnirea sufletului”. M-a zăpăcit de tot baba. Uite că şi ostaşul Zahar s-a nimerit tot aici. Naiba l-a adus şi pe ăsta! Nu mai pricep nimic. Trebuie s-o luăm iar de la capăt.
Dascălul ia din dulăpior un sfert de coală albă.
— Apăi dacă-i aşa, scoate-l pe Zahar. Lasă-l în plata Domnului, şterge-l!
— Mai taci din gură!
Dascălul înmoaie tacticos pana şi copiază pe coala cea nouă, unul după altul, numele de pe cele două hârtii.
— Am să-i scriu pe toţi la un loc. Mata să iei hârtia şi să te duci cu ea la părintele diacon. Să descurce el cine-i viu şi cine-i mort. El trebuie să se priceapă, că a învăţat la seminar. Pe mine poţi să mă tai – şi tot nu-nţeleg nimic din socotelile astea…
Bătrâna ia hârtia, întinde dascălului o monedă veche de o copeică şi jumătate, apoi se îndreaptă cu paşi mărunţi spre altar.
Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1885, Nr. 17, 27 aprilie. Semnată: A. Cehonte. A intrat, cu înlocuirea câtorva cuvinte, în culegerea: „Povestiri felurite”, Sankt Petersburg, 1886 şi apoi, cu mici îndreptări, a apărut în ediţiile ulterioare ale acestei culegeri. A intrat în Culegerea de opere din 1900, vol. II. Publicăm textul din 1900.
I. L. Tolstoi, fiul lui L. N. Tolstoi, îi scria lui Cehov (25 mai 1903): „Mă grăbesc să-mi împlinesc făgăduiala privitoare la povestirile însemnate de tatăl meu. Am descoperit că, în afară de faptul că sunt însemnate, ele mai sunt împărţite în două categorii: l-a şi a 2-a.” „Sâcâială” a fost trecută de Lev Tolstoi în categoria „a doua” a operelor lui Cehov.
În ziua de 13 februarie 1904, Vereşciaghin, cenzor de opere dramatice, a înaintat un raport despre povestire: „Această povestire e destinată să fie citită în public, la concertele cu intrare liberă. Socotesc nepotrivit să se autorizeze citirea povestirii în chestiune, deoarece îşi bate joc de orânduirile bisericeşti, vorbind fără respectul cuvenit de riturile ortodoxe, în care sens am onoarea a o supune aprecierii Excelenţei Voastre.” Pe raport e pusă rezoluţia: „A se interzice. De acord.”
