Bacşiş de sărbători
DIN ÎNSEMNĂRILE UNUI ŞPERŢAR DE PROVINCIE
Iau lucrurile la rând:
Casa nr. 113. În apartamentul nr. 2 am găsit un om cult şi, după toate aparenţele, de bună credinţă, dar foarte ciudat. Dându-ne bacşişul de sărbători, ne-a apus:
— Fiind cu dare de mână, dau cu plăcere; dar fiind totodată un om de ştiinţă, obişnuit să pătrund lucrurile şi acţiunile, prin cercetarea cauzelor şi raţiunilor lor, aş dori să ştiu dacă există vreun drept moral, pe temeiul căruia umblaţi prin case şi luaţi bacşiş de sărbători, sau dacă nu există niciun astfel de drept, şi Domniile Voastre procedaţi à vol d’oiseau ?
Socotind că această întrebare dovedea o dorinţă lăudabilă de a pătrunde esenţa lucrurilor, m-am aşezat la masa cu gustări şi l-am lămurit:
— Recunoştinţa e o calitate proprie sufletelor înalte şi nobile. Această calitate e înnăscută în om, iar noi suntem datori să ne străduim în toate chipurile s-o ţinem trează în cetăţeni şi să n-o lăsăm să piară. Dându-ne bacşişul de sărbători, locuitorii îşi cultivă sentimentul recunoştinţei. La drept vorbind, ar trebui să vă dăm mereu prilejul să vă cultivaţi acest sentiment, atât în zilele de sărbătoare, cât şi în zilele de lucru; dat fiind însă că, în afară de perceperea bacşişului de sărbători, mai avem şi multe alte îndatoriri, locuitorii trebuie să se mulţumească cu perceperea lui numai de câteva ori pe an, nădăjduind ca pe viitor, când relaţiile dintre oameni se vor simplifica, bacşişul de sărbători să se perceapă zilnic.
Casa nr. 114. Proprietarul Şvein ne-a dat zece ruble, ne-a zâmbit dulce şi ne-a strâns mâna cu căldură. Se vede că nemernicul are curtea plină de gunoi sau că stă la el vreunul fără act de identitate.
Casa nr. 115. Când am intrat în salon, nevasta consilierului titular Perehudov s-a îmbufnat pentru că galoşii mei erau murdari. Totuşi ne-a dat trei ruble. La cererea mea de a-şi îndeplini datoria de cetăţean, chiriaşul Briuhamski a refuzat, pretextând că n-are bani. Atunci i-am spus, ca să-l lămuresc:
— În ajun de sărbătoare, înainte de a face cumpărături şi a-şi arunca banii pe obiecte de lux, orice cetăţean trebuie să socotească ce are de dat fiecăruia, să se sfătuiască în acest scop cu membrii familiei şi, după aceea, să împartă banii după numărul celor ce au de primit. Dacă nu are bani, se împrumută, iar dacă, dintr-un motiv oarecare, nu poate să se împrumute, îşi ia familia şi fuge în Egipt… Mă mir cum de mai îndrăzneşti să stai de vorbă cu mine!
I-am notat numele.
Casa nr. 116. Înmânându-ne cinci ruble, generalul Brîndin, care stă în apartamentul nr. 3, ne-a spus:
— Pe timpuri, în gubernia mea am luptat împotriva acestei racile – şi am păţit-o; în cele din urmă am fost scos din slujbă. Se vede că-i o racilă de neînvins. Poftim, luaţi! Dracu’ să vă ia…
E general, dar ce ciudate concepţii are despre îndatoririle cetăţeneşti!
Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, 1885, Nr. 12, 23 martie. Semnată: Omul fără splină. Publicăm acest text.
