Reguli pentru scriitorii începători

DAR JUBILIAR

ÎN LOC DE POŞTA REDACŢIEI

Orice prunc nou născut trebuie spălat cu grijă, apoi, după ce l-ai lăsat să-şi vină în fire de pe urma primelor impresii, îi tragi o bătaie bună la spate, spunându-i de mai multe ori: „Să nu scrii! Să nu scrii! Să nu te faci scriitor!” Dacă în ciuda acestui tratament, pruncul în chestiune începe să dea totuşi semne de înclinări scriitoriceşti, trebuie luat cu duhul blândeţii. Dacă însă nici cu blândeţea nu ajungi la niciun rezultat, lasă-l în plata Domnului şi scrie la catastif „pierdut”, Mâncărimea scrisului e în într-adevăr de nevindecat.

Calea celui ce scrie e presărată de la început până la sfârşit cu spini, cuie şi urzici, de aceea orice om cu scaun la cap trebuie să fugă cât poate de scris. Dacă totuşi, în ciuda tuturor măsurilor de precauţie, soarta nemiloasă împinge pe vreunul pe calea scrisului, nenorocitul acela, pentru a-şi uşura întru câtva ursita, trebuie să se conformeze următoarelor reguli:

1) Ţine minte că e mai bine să scrii din întâmplare sau à propos, decât să scrii mereu. Un şef de tren care scrie versuri trăieşte mai bine decât un poet care nu e şef de tren.

2) De asemenea, bagă-ţi în cap principiul că în cariera literară e de o mie de ori mai bine să nu ai succes decât să ai. Insuccesul este pedepsit numai cu dezamăgirea şi cu sinceritatea jignitoare a poştei redacţiei, pe când succesul te obligă să baţi drumurile după onorariu, sau să-l primeşti în cupoane plătibile în anul 1899; de asemenea ai de suferit „urmările” şi eşti obligat să faci încercări noi.

3) A scrie de dragul artei e mult mai folositor decât s-o faci în scopul primirii metalului dispreţuit. Cei ce scriu nu cumpără case, nu călătoresc în compartimente de clasa întâi, nu joacă la ruletă şi nu mănâncă ciorbă de cegă. Hrana lor se compune din miere cu lăcuste, aşa cum le-o găteşte Savrasenkov, şi drept locuinţă au camere mobilate, iar ca mijloc de locomoţie, propriile picioare.

4) Gloria e un petic de culoare ţipătoare pe haina zdrenţuită a cântăreţului, iar renumele literar nu-i de conceput decât în ţările în care, pentru a pricepe cuvântul „literat,” nu se recurge la „Dicţionarul cu 30.000 cuvinte străine”.

5) Oricine, fără deosebire de rang, religie, vârstă, sex, studii şi situaţie familială, poate să încerce să scrie. Nici chiar nebunilor, amatorilor de artă scenică şi celor lipsiţi de drepturi civile nu le e interzis să scrie. De altfel ar fi bine ca cei care se caţără pe Parnas să fie pe cât se poate oameni maturi, care să cunoască regulile elementare ale ortografiei.

6) E de dorit, în măsura posibilului, ca ei să nu fie elevi de şcoală militară sau elevi de liceu.

7) Se presupune că cel ce scrie trebuie să aibă, în afară de facultăţile mintale obişnuite, şi experienţă. Cel mai mare onorariu îl primesc oamenii trecuţi prin ciur şi prin dârmon, iar cel mai mic – firile curate şi neîntinate. Din prima categorie fac parte: cei ce s-au însurat a treia oară, cei care au încercat să-şi pună capăt zilelor, cei care şi-au pierdut întreaga avere la cărţi, cei ce s-au bătut în duel, cei fugiţi din cauza datoriilor şi alţii. Din cea din urmă fac parte cei ce n-au datorii, logodnicii, cei ce nu beau, elevele de pension şi alţii.

8) E foarte uşor să te faci scriitor. Nu există slut care să nu-şi găsească perechea şi nu există bazaconie care să nu-şi găsească cititorul ei. De aceea, nu te sfii… Pune înaintea ta o coală de hârtie, ia pana în mână şi după ce ţi-ai îmboldit imaginaţia, dă-i drumul! Scrie despre ce vrei: despre prune, despre vreme, despre cvasul Govorov, despre Oceanul Pacific, despre minutarul ceasornicului, despre zăpada de anul trecut… Când ai isprăvit, ia-ţi manuscrisul în mână şi cu venele străbătute de o înfiorare sacră, du-te la redacţie. După ce ţi-ai scos galoşii în vestibul şi ai întrebat: „Domnul director e aici?” intră în încăperea sacrosanctă şi, plin de speranţă, predă-ţi creaţia… După aceea, stai acasă, lungit pe divan, o săptămână încheiată, scuipând în tavan şi legănându-te cu visuri: apoi du-te iar la redacţie, unde ţi se va înapoia manuscrisul. Treci şi pe la alte redacţii… După ce vei fi făcut ocolul tuturor, fără ca manuscrisul să-ţi fie acceptat de vreuna, publică-ţi opera pe cont propriu. Cititori se vor găsi.

9) E foarte greu să ajungi scriitor publicat şi citit. Pentru aceasta trebuie să ştii neapărat carte şi să ai talent, măcar cât un bob de linte. În lipsa unui talent mare, sunt la preţ şi talentele mici.

10) Fii om cumsecade. Nu căuta să dai lucruri furate drept ale tale, nu publica aceeaşi operă la două edituri deodată, nu te da drept Kurocikin ^cxxxviii şi nu-l da pe Kurocikin drept tine, nu da drept lucrări originale, traduceri din autori străini. În general, nu uita cele zece porunci.

11) În publicistică există bună-cuviinţă. În acest domeniu, ca şi în viaţă, nu-i recomandabil să calci pe bătăturile sensibile, să-ţi sufli nasul în batista altuia, să-ţi bagi cele cinci degete în farfuria vecinului ş.a.m.d.

12) Dacă vrei să scrii, procedează în felul următor: Alege-ţi mai întâi o temă. În această privinţă, ai deplină libertate. Poţi să foloseşti bunul plac şi chiar samavolnicia. Dar, pentru a nu descoperi din nou America şi a nu inventa pentru a doua oară praful de puşcă, fereşte-te de temele prea des tratate.

13) După ce ţi-ai ales tema, pune mâna pe un condei cu peniţa neruginită şi aşterne tot ce pofteşti, cu un scris citeţ, fără bucle şi codiţe, pe o singură parte a colii, lăsând cealaltă parte neatinsă. Acest din urmă lucru e de dorit nu atât pentru sporirea veniturilor fabricanţilor de hârtie, cât pentru alte considerente, superioare.

14) Dând frâu liber fanteziei, struneşte-ţi mâna. N-o lăsa să se lăcomească la numărul de rânduri. Cu cât scrii mai scurt şi mai rar, cu atât eşti publicat mai des. În general, conciziunea nu strică. O gumă întinsă nu şterge nicidecum mai bine creionul decât una neîntinsă.

15) Când ai isprăvit de scris, iscăleşte-te. Dacă nu alergi după popularitate şi ţi-e frică să nu mănânci bătaie, foloseşte un pseudonim. Nu uita însă că, oricare ar fi masca sub care te-ai ascunde de public, numele şi adresa ta trebuie să fie cunoscute redacţiei, pentru cazul că directorul ar dori să-ţi trimită urări de Anul Nou.

16) Încasează-ţi onorariul de îndată ce ţi s-a publicat opera. Fereşte-te de avansuri. Un avans este o ipotecare a viitorului.

17) După ce ţi-ai primit onorariul, fă cu el ce vrei: cumpără-ţi un vapor, seacă o baltă, fotografiază-te, comandă la Finleanski un clopot, măreşte de trei ori malacovul nevestei… într-un cuvânt, fă ce vrei. Dându-ţi onorariul, redacţia îţi dă şi deplină libertate de acţiune. De altfel, dacă colaboratorul vrea să trimită redacţiei o însemnare din care să se vadă cum şi pe ce şi-a cheltuit onorariul, redacţia nu va avea nimic împotrivă.

18) Drept încheiere, reciteşte încă o dată primele rânduri ale acestor „Reguli”.

Apărută pentru prima oară în revista „Budilnik”, 1885, Nr. 12 (număr jubiliar cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de existenţă a revistei). Autoriz. cenz. 20 martie. Fără semnătură. Reprodus în revista „Budilnik” 1904, Nr. 27, 18 iulie, indicându-se drept autor Cehov. Publicăm textul din 1885.