Câte ceva despre S. Dargomîjski

Iată două istorioare adevărate despre A. S. Dargomîjski, pe care le-am auzit de la unul dintre admiratorii şi bunii săi cunoscuţi, Vl. P. B-v.

*

Sosind împreună la Moscova, Alexandr Sergheevici Dargomîjski şi contele V. A. Sologub, autorul nuvelei „Tarantasul”, au tras amândoi la domnul B.

Într-o zi, pe înserate, contele stătea întins pe divan şi citea, pe când compozitorul rămăsese în picioare în mijlocul odăii, adâncit în gânduri.

— Ascultă, Alexandr Sergheevici, i se adresă scriitorul compozitorului, fă-mi un serviciu prietenesc şi pune lumânarea mai aproape de mine, că nu văd nimic…

— Iată-mă original fără voie, spuse Dargomîjski, luând lumânarea de pe scrin şi punând-o pe măsuţa de lângă V. A. Sologub. Înainte puneam lumânări în faţa altarului, iar acum le pun în faţa măgarului…

*

Într-o vreme, părându-i-se că filiala din Moscova a Societăţii muzicale ruse, în frunte cu directorul ei, N. G. Rubinstein, nutreşte faţă de el sentimente duşmănoase, A. S. Dargomîjski începu să-l ocolească pe directorul societăţii, iar când îl întâlnea, avea faţă de el o atitudine rece şi băţoasă. Observând această schimbare la prietenul său, N. G. Rubinstein începu să facă fel de fel de presupuneri şi, în cele din urmă, puse totul pe socoteala unor intrigi.

— Ce să fac? îl întrebă el într-o zi, nedumerit, pe B., Dargomîjski nu mai vrea să ştie de mine. E rece şi posac cu mine ca o zi de toamnă, mă ocoleşte… Ce i-am făcut? De ce o fi supărat?

— Vorbeşte-i, îl sfătui domnul B.

— Unde să-i vorbesc? Şi cum? Ţi-am spus că mă ocoleşte.

— Atunci las’ pe mine şi ai răbdare. Am să-l poftesc, iar tu ai să vii şi să stai de vorbă cu el… Te apropii, îi iei prieteneşte mâna, ştii tu cum, şi-i spui: „Scumpul meu, de ce această răceală? Ştii doar cât de drag mi-ai fost întotdeauna, câtă stimă am pentru talentul dumitale…” Şi aşa mai departe, apoi îl îmbrăţişezi şi-l săruţi… prieteneşte… Să vezi cum o să se moaie!

N. G. Rubinstein se învoi… Trebuie să spun că răposatul A. S. nu putea să sufere să fie sărutat de un bărbat.

— O femeie, treacă-meargă, avea el obiceiul să spună, dar un bărbat – ducă-se dracului!

Era de ajuns ca vreunul dintre reprezentanţii sexului urât să-l ia prin surprindere şi să-l pupe, ca să-şi iasă din fire.

— Tâmpitule! ocăra el, ştergându-se cu mâneca pe obraz. Tâmpitule! Dobitocule!

Şi întrevederea avu loc.

— Dragul meu! începu N. G. Rubinstein, luându-l pe compozitor de mână. Spune-mi, pentru Dumnezeu, de ce eşti supărat pe mine? Ce rău ţi-am făcut? Dimpotrivă, mi-ai fost întotdeauna drag, ţi-am stimat întotdeauna talentul…

Şi cuprinzându-l pe A. S. în braţe, îl sărută repede pe buze. Care nu-i fu însă mirarea când A. S., în loc să „se moaie”, se smulse din braţele lui şi, ieşind în fugă din odaie, aruncă la adresa directorului societăţii şi a domnului В un „tâmpiţilor” răsunător.

Mai târziu, când pacea fu restabilită, această întrevedere, pusă anume la cale de către domnul B., îi făcu mult timp să râdă atât pe N. G., cât şi pe A. S.

Apărută pentru prima oară în revista „Budilnik”, 1885, Nr. 20, autoriz. cenz. 24 mai. Semnată: A. C. Publicăm acest text.

După amintirile lui М. P. Cehov, aceste anecdote i-au fost povestite lui A. P. Cehov de directorul teatrelor imperiale din Moscova, V. P. Beghiciov, a cărui casă o frecventa Dargomîjski.